Ionel Tudoran, tenorul care a reprezentat Oltul pe marile scene ale Europei

Artist de prestigiu, apreciat atât în România cât şi peste graniţă, olteanul Ionel Tudoran a cântat şi a încântat milioane de spectatori pe parcursul celor aproape patru decenii de activitate. S-a ridicat prin forţele proprii, ajungând dintr-un copil sărac unul dintre marii tenori ai Europei şi a inspirat numeroase generaţii care i-au urmat.

Bărăşti de Vede, un sat situat în nordul judeţului Olt, aflat la aproape 50 de kilometri de Slatina şi 38 de kilometri de Piteşti, ai cărui locuitori se ocupă preponderent cu creşterea animalelor şi cu munca pământului. Aşa se întâmplă şi astăzi şi aşa se întâmpla şi acum o sută de ani, când pe aceste meleaguri se năştea viitorul tenor Ionel Tudoran. A văzut lumina zilei la finalul lunii iunie a anului 1913, în data de 24, într-o familie de ţărani săraci. A studiat mai întâi în comuna natală, după care a urmat cursurile liceului „Radu Greceanu” din Slatina. Conştient de talentul cu care a fost înzestrat şi de faptul că numai cu ajutorul muzicii va reuşi să-şi depăşească condiţia, Ionel Tudoran se înscria în toamna anului 1932 la Academia de Muzică şi Artă Dramatică „George Enescu” din Iaşi, secţia canto-principal, unde i-a avut profesori pe unii dintre cei mai apreciaţi artişti ai perioadei interbelice: Antonin Ciolan, Alexandru Zirra, Mihail Codreanu, Constantin Georgescu, Agatha Bârsescu.


„Încă din studenţie a debutat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, ca interpret, între altele, al rolului principal al tenorului în «Voievodul ţiganilor» şi «Vagabonzii», asigurându-i de timpuriu o ascensiune rapidă. A absolvit Academia de Muzică şi Artă Dramatică în 30 iunie 1937”,
potrivit volumului „Pagini de monografie: Slatina”, apărut în 1972.


Peste douăzeci de ani la Opera Română din Cluj


După succesele înregistrate în timpul studenţiei, Ionel Tudoran este angajat de Opera Română din Cluj unde, timp de două decenii, s-a dăruit scenei cu pasiune şi elan, jucând în roluri diverse şi fiind aplaudat de public. A făcut parte din distribuţia spectacolelor: „Cavaleria rusticană”, „Casa cu trei fete”, „Trubadurul”, „Văduva veselă”, „Paiaţe”, „Turandot”, „Liliacul”, „La şezătoare”, „Boema”, „Faust”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Lakme”, „Fata de la Cozia”, „Manon”, „Traviata”, „Răpirea din Serai”, „Mireasa vândută”, „Madame Butterfly”, „Făt-Frumos”, „Tosca”, „La seceriş”, „Martha”, „Carmen”, „Ivan Susanin”, „Boris Gudunov”. Cele mai apreciate prestaţii ale sale au fost cele din „Hughenoţii”, „Maeştrii cântăreţi”, „Kir Ianulea”, „Mona Lisa”, „Othello” şi „Oedip”. Extrem de important în evoluţia sa a fost rolul din „Oedipe”, operă a cărei premieră a fost programată în finalul primului Festival Internaţional „George Enescu”, manifestare de anvergură la care au luat parte personalităţi din întreaga lume. Astfel, la repetiţia generală din 16 septembrie 1958, în sală s-au aflat, după cum nota David Ohanesian, interpretul rolului principal, în caietul său de spectacole: Yehudi Menuhin, Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cilario, David Oistrah, Marcel Mihalovici, Monique Haas, cronicari muzicali sosiţi din străinătate, Sigismund Toduţă, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Romeo Drăghici, Emanoil Ciomac.


După premieră, cei prezenţi în sală s-au întrecut în cuvinte de laudă la adresa spectacolului. Astfel, conform edituracasaradio.ro, Sir John Barbirolli afirma că „Oedipe-ul lui Enescu are lucruri pur şi simplu uimitoare. Dramatismul său este de o forţă aproape unică. Oedipe este o operă de mare valoare artistică internaţională”, violonistul Yehudi Menuhin considera că „este o operă copleşitoare, evident una dintre cele mai mari compuse în ultima jumătate de secol”, iar pianista Nadia Boulanger exclama: „Cred că Enescu ar fi fost adânc fericit şi satisfăcut de această realizare a lui Oedipe. De la primul până la ultimul, cântăreţii, corul, orchestra, dansatorii, regizorul, decoratorul, direcţia lui Silvestri (…) n-au precupeţit nimic, nici entuziasmul, nici dragostea şi nici munca pentru ca opera capitală a lui George Enescu să apară în adevărata ei lumină”.

Reuşite şi distincţii

Recunoscut ca unul dintre cei mai buni cântăreţi de operă din cea de-a doua jumătate a secolului XX, Ionel Tudoran a fost invitat să joace şi pe scenele din afara României, în ţări precum: Bulgaria, Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Ungaria sau Cehoslovacia, stat în care i s-au înregistrat pe discuri o serie de arii de operă, cu orchestra Operei Naţionale Cehe şi cu cei mai de seamă dirijori ai lor. Pe lângă activitatea desfăşurată pe scenele din ţară şi din afară, Ionel Tudoran a colaborat şi cu Radio Bucureşti, cântând în numeroase recitaluri şi concerte de muzică românească şi străină, imprimând peste 40 de piese vocale, cu orchestră sau pian. Tot la Radio Bucureşti i s-au înregistrat integral operele „Oedip” de George Enescu, având ca dirijor pe Constantin Silvestri, apoi Boris Gudunov şi „Tosca”, dirijor Egizio Massini. În plus, olteanul Ionel Tudoran a desfăşurat şi o intensă activitate pedagogică. A fost profesor la Conservatorul din Bucureşti şi a format mai multe generaţii de artişti.


Pentru meritele deosebite obţinute în întreaga sa carieră, Ionel Tudoran a primit în 1957 titlul de Artist emerit, iar în 1968 a obţinut ordinul Meritul cultural, clasa a III-a. Ionel Tudoran s-a stins din viaţă în 28 octombrie 1979, la vârsta de 66 de ani.