Se pare că, în vremurile noastre, nici dreapta politică nu mai vrea să-şi facă o campanie electorală de dreapta. Falimentul Guvernului Băsescu l-a determinat pe Crin Antonescu să facă un viraj înspre stânga, care nu-l onorează sub nicio formă. Dimpotrivă, îl ridică şi mai mult pe Ponta în ochii electoratului înşelat şi flămânzit. Luptele de gherilă care se dau între liberali şi social-democraţi, pe întreg cuprinsul patriei române, reprezintă argumentul integral al faptului că Antonescu este sigurul liberal român care recunoaşte supremaţia stângii socialiste din România, închinându-se acesteia şi aşteptând ca urmaşii lui Ion Iliescu să-l ungă preşedinte. Rămâne de văzut dacă un partid atât de mare, aşa cum se profilează a fi PSD, se va dovedi atât de amabil cu profesorul de istorie de la Tulcea şi, mai ales, dacă românii vor dori să aibă un preşedinte visător, utopic, liberal în formă şi socialist în fond, aşa cum este dl Antonescu.
Mă îndoiesc asupra faptului că dl Antonescu nu a citit Politica lui Aristotel, cel care a definit magistral stânga şi dreapta politică, valorile de comunitate, ierarhie, ordine, inegalitate, datorie, etică şi morală… Nu credem că liderul liberal nu ştie ce înseamnă Justiţie şi Educaţie, nu ştie ce presupune idealul unei guvernări constituţionale, binele comunităţii ca întreg asupra binelui individual şi, mai ales, ne îndoim că domnia-sa nu deosebeşte specia umană de celelalte specii animale. De aceea, noi credem că trebuie să-i amintim acestuia următoarea zicală: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Adică, dacă o viaţă întreagă ai spus că nu-ţi place stânga, atunci de ce ne-o propui nouă, d-le Antonescu?
În rest, noi vom continua să credem că actuala stângă românească va câştiga puterea, dar va trebui să ţină cont şi să pledeze chiar pentru cristalizarea unei opoziţii adevărate, având în vedere că, în acest moment opoziţia este realmente paralizată. Se ştie faptul că stânga lui Ponta părea liberală, atâta timp cât a luptat împotriva statului reacţionar al lui Traian Băsescu, însă ea îşi va pierde din această valoare, dacă va servi în exclusivitate un stat socialist. Care poate salva poporul de ciocoime, de abuzurile bisericii, de anumite excese burgheze, însă îl poate băga imediat sub altă dominaţie: birocratică, poliţienească, de partid. O dreaptă liberală adevărată n-ar avea ce să caute alături de stânga social-democrată, pentru că se presupune că aceasta poate primejdui producţia de bunuri şi eficacitatea ei. Crin Antonescu ar fi trebuit să ştie că guvernarea nu e un lucru la îndemâna oricui (vezi miniştrii social-democraţi de la Educaţie) şi că egalitatea socială, într-un stat capitalist contemporan, este o himeră demnă de „biblia roşie” a lui Stalin şi Mao Zedong.
Înclinăm să credem că stânga şi dreapta au rămas nişte realităţi în ţara asta, chiar dacă dl Antonescu a făcut dreapta-mprejur, încălcând cu bună ştiinţă idealurile şi valorile politice ale liberalismului. Ne aşteptăm, după „locale” la o delimitare clară a acestor două concepte sau – dacă istoria ne joacă încă o festă – la contopirea PNL, într-un mare partid de stânga, care-l va desemna drept preşedinte al statului pe adevăratul lui purtător de cuvânt: dl Victor Ponta!
