Parcă niciodată, în campaniile electorale, din 1990 încoace, n-a fost pus răul la treabă ca acum, în acest habotnic prezent, în care ne continuăm din greu vieţuirea… Circ-Minciună-Teatru, de dimineaţă şi până noaptea târziu. Mutre răvăşite, figuri desfigurate, tineri, maturi, bătrâni - fiecare, în dreptul ciolanului stăpânului lui -, au început campania electorală, ceea ce pentru ei toţi însemnă viaţă, formulă de realizare, stil de trăire, parvenire şi, uneori, murire… Toate acestea, în dispreţul celui mai înverşunat duşman al politicienilor noştri: Poporul Român!
Şi în judeţul Olt, laboratoarele electorale adună victimă după victimă, într-un sistem riguros de stăpânire, de conducere şi cucerire a fiecărui suflet în parte. Sunt multe lucruri, pe lumea asta, la care nu ne pricepem noi ziariştii, dar la capitolul „Politicienii noştri locali şi subteranele lor conştiinţe şi… cunoştinţe”, ne pricepem mai mult decât crede fiecare în parte. Numai sistemul în care trăim, aparent liber şi democratic, ne împiedică să facem marile destăinuiri pe care lumea le aşteaptă şi care, odată rostite, ar demola mituri, figuri marcante şi prădători - de ieri şi de azi - aflaţi, de ani buni, în fruntea bucatelor acestui ţinut uitat de timp… Revenind la nebunia electorală, un semnal de alarmă trebuie tras imediat. Majoritatea grangurilor locali trag sforile şi îşi aranjează ploile pe spinarea contribuabilului resemnat, intrat în melancolie şi mortificare, folosind baza materială şi întreaga logistică ale instituţiilor de stat, dorind să ne demonstreze ceea ce nu a reuşit nimeni până acum: „Cine a fost mai întâi, oul sau găina?”.
Zbârnâie faxurile statului, calculatoarele s-au încins de atâtea liste de candidaţi, una câte una, maşinile instituţiilor nu mai îndeplinesc de mult treburile obştii… Totul funcţionează pentru pomenile şi parastasele electorale ale candidaţilor noştri dintotdeauna. Bocetele şi plânsetele lor false, muzica lor, jeluirile lor (afone, dodecafone, cacofone), întru înnoirea mandatelor lor, s-au transformat în urlete de mezzosoprană tragică… Ei urlă fericirea şi bunăstarea noastră de mâine, de parcă noi n-am şti că fiecare gest al lor, fiecare floare şi fiecare plasă cu mâncare sunt însoţite de acel rictus electoral, care ne îngreţoşează, fiindcă el se traduce printr-o fluierătură de viperă, printre dinţi: „- Votează-mă, bă, pe mine, strigă pentru mine, elogiază-mă, măreşte-mă, altfel te ia mama dracului!”. Cu toţii ştim că aceşti indivizi, rotiţi în toate funcţiile, după 1990 încoace, ne-au castrat visele şi ne-au confiscat fericirea posibilă, însă continuăm să ne uităm şcolăreşte la ei, ca nişte idioţi care abia descifrează azbuchiile politicii. Ne mândrim şi ne bucurăm ca proştii de faptul că mahării zilei ne invită în birourile lor somptuoase, unde miroase a tutun fin, a băuturi rare, a apă de bărbierit din capitalismul adevărat. Iar atunci când avem curajul să le spunem, verde-n faţă, că sunt nişte vandali mincinoşi şi fără sentimente, ei ne săgetează cu o privire rece, ca a chirurgilor şi soldaţilor din linia întâi, punându-şi în priză sistemul lor de alarmă şi control.
„Poftiţi la circul de stat… Poftiţi în groapa cu… lei! Un lucru să nu uitaţi, însă: leii nouă, groapa vouă, alegători năuci ce sunteţi!”, rostesc de după cortină „fii ai poporului” şi „oameni între oameni”.
