După ce PSD i-a deschis uşa partidului în stradă, generalul de paie s-a repezit să se gudure pe lângă Cocoş şi Elena Udrea, singurele perso-nulităţi ale României portocalii, care i-au facilitat acestuia drumul către inima corsarului de la Cotroceni. Practicând prostituţia politică prin procură, „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, aşa cum îl alintase Zeus, în timpul unei băi de mulţime, s-a transformat subit în Maica Tereza, invocând stabilitatea şi interesul naţional. Generalul avansat la apelul de seară şi-a tras imediat un partid, chipurile de stânga, care a aplaudat toate măsurile fasciste, pe care le-a luat, în dispreţul poporului, satirul de la Cotroceni.
Ca drept răsplată pentru eroismul şi devotamentul cu care i-a făcut marinarului igiena spatelui, Marioneta absolută a mai primit o stea de general, fiind aşezată turceşte în fruntea Armiei Române… Cea pe care o cânta atât de frumos, în versurile sale, Vasile Alecsandri. Astfel, ca un erou împuns de-o vacă, pe câmpul de „bătălie”, aflat în luptă cu propriile afaceri şi cu propria incultură politică, generalul de mucava a avut nesperata şansă să se răzbune pe adevăraţii militari ai acestei ţări, tăindu-le pensiile şi umilindu-i cu o furie nemaiîntâlnită la vreun ministru, în toată istoria României. Ca şi modelul său de la Palat, pentru toate atacurile asupra demnităţii militarilor români, căpcăunul agramat a invocat patriotismul şi dragostea de neam şi de ţară.
Ura lui patologică faţă de forţele noastre armate provenea din faptul că el, în toată cariera sa, n-a fost decât un soldat neinstruit, un soldat de magazie, distribuitor de lenjerie, pesmeţi, bromură, bocanci şi gamele. N-a avut vreodată prilejul să meargă noaptea într-un poligon de tragere, ca să mânuiască un kalaşnikov şi să se simtă şi el bărbat în toată regula. Individ cu o trufie mocnită (nu din smerenie, ci din prudenţă), ipocrit şi incapabil de vreun gest măreţ, generalul necombatant a stat mereu la pândă, punându-şi viclenia şi minus-caracterul în slujba PDL – un partid de complici, cu o lăcomie de viaţă joasă.
Schizofrenia totală a guvernelor portocalii a condus însă la năruirea PDL şi a partidelor acolite, iar Păpuşa cu galoane s-a trezit ca dintr-o beţie eternă, simulând ruşinea şi regretul şi încercând să-i dea premierului desemnat pantalonii jos, pentru a-şi continua bătălia de ostaş servil, responsabil cu funcţia excretorie a politicii care a fost şi care va să vie… Gândind, cu creierul său cât boaba de ienupăr, că nu va da în veci socoteală pentru rănile sângerânde pe care i le-a produs, cu premeditare, acestui popor. Dominat de această ultimă iluzie, lustragiul marinarului nu realizează că Ponta poate să ierte, dar nu poate să uite niciodată…
