Medicii avertizează că o alăturare întâmplătoare de ceaiuri şi de capsule din plante, de pildă, nu doar că nu ne face bine, dar ne poate trimite la spital. Peste o sută de mii de infecţii respiratorii şi trei focare de gripă au fost raportate doar în luna februarie. Cele mai multe cazuri au fost în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi.
„Este acum o perioadă în care circulă o viroză şi a crescut numărul pacienţilor care vin pentru tratamente de răceală”, a spus Oana Oancea, farmacist.
Şi dacă farmacistul are studii de specialitate, nu la fel stau lucrurile în magazinele naturiste! Vânzătorii de aici dau şi ei sfaturi pentru imunizare şi tratament. De cele mai multe ori, neavizate, pentru că nu au nicio pregătire medicală şi sunt gata să ofere tot ce au mai scump, fără să ţină cont de riscuri.
„De cele mai multe ori găsim un simplu vânzător pe care dacă îl întrebăm ceva, va citi prospectul. Să ştiţi că într-un final, sănătatea costă mult mai mult, dacă vom intra în trei magazine naturiste diferite, pentru aceeaşi persoană vom primi trei tratamente diferite”, a spus Ruxandra Constantina, medic de familie cu specializare în apifitoterapie.
Nici măcar ceaiul din plante banale, cum ar fi teiul, echinaceea sau muşeţelul, nu se bea decât la indicaţia medicului. Puţini ţin însă cont de asta.
„Există o limită la cantitate şi la durata, iar tratamentul trebuie individualizat. Un tratament pentru răceală, două săptămâni maxim”, a mai spus Ruxandra Constantina.