Membru al PNL Sector 5, noul prefect de Olt Mario De Mezzo şi-a adus colaboratori în cadrul Prefecturii tot din Capitală. Diana Creţu, vicepreședinte si purtător de cuvânt PNL Sector 1, este noul director al Cancelariei Prefectului.
Membru al PNL Sector 5, noul prefect de Olt Mario De Mezzo şi-a adus colaboratori în cadrul Prefecturii tot din Capitală. Diana Creţu, vicepreședinte si purtător de cuvânt PNL Sector 1, este noul director al Cancelariei Prefectului.
Polițiștii din Olt l-au arestat pe Eduard Fierăscu, tânărul în vârstă de 32 de ani din Slatina, care în ziua votului i-a bătut pe directorul SJP Olt şi pe un poliţist aflat în timpul liber, în baza mandatului emis de Tribunalul Olt.
Tribunalul Olt a decis definitiv arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Eduard Fierăscu, cel care în ziua votului i-a bătut pe directorul SJP Olt şi pe un poliţist aflat în timpul liber.
Vicepreşdintele Consiliului Județean Olt, Ionuţ Ivan, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul "Sistem fotovoltaic On Grid, Pi-100kWp" în comuna Schitu, o investiție realizată în cadrul Fondului de Modernizare pentru a produce energie verde.
Un accident rutier a avut loc, vineri dimineaţă, pe drumul naţional DN 64, în comuna Strejești, județul Olt, implicând două autoturisme, în urma căruia două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Un agent al Centrului de formare a poliţiştilor din Slatina a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate ANI, care au sesizat parchetul.
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a comentat joi anunţul premierului Marcel Ciolacu privind retragerea de la negocierile pentru o nouă Coaliţie şi un nou Guvern cu PNL, USR şi UDMR.
Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că PSD se retrage din Coaliția pro-europeană și că va vota în Parlament un Guvern format din partidele de dreapta.
Prefectura Olt a declarat ilegală hotărârea Consiliului Local Slatina privind acordul pentru un memorandum cu o companie poloneză pentru construirea unui spital, iar PSD Slatina acuză primarul Mario de Mezzo că acțiunea a fost o simplă strategie de imagine finanțată din bani publici, fără valoare juridică.
Pus sub control judiciar miercuri de magistraţii Judecătoriei Slatina, Eduard Fierascu, cel care în ziua votului l-a bătut pe directorul SJP Olt şi pe un poliţist aflat în timpul liber, a fost din nou reţinut. De această dată, tânărul este cercetat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO), potrivit unor surse, astfel că şi această noapte o va petrece în arestul IPJ Olt.