Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, s-a declarat împotriva economisirii cu forţa a energiei, practici care amintesc de regimul comunist.
Parlamentarul oltean spune că cei care își propun să reducă facturile o vor face și fără să le spună guvernul. El adaugă că România este cel mai independent stat din UE, din punct de vedere energetic.
„Cu un grad de dependență energetică de numai 28%, față de 75% Germania sau 64% Italia, România este, la ora actuală, cel mai independent stat din punct de vedere energetic din Uniunea Europeană, prin producția de energie, gaze și petrol. Iar dacă am face niște investiții minime, chiar specialiștii europeni susțin că, până în 2027, țara noastra poate atinge independența energetică. Așa că ținând cont de situația actuală și având un asemenea potențial energetic, nu putem să luăm prea mult în seamă declarațiile alarmiste, uneori chiar ridicole ale unor lideri europeni, care ne prezintă diferite modalități mai logice sau mai trăznite de economisire a energiei. Românii sunt și vor fi în continuare, responsabili, în primul rând pentru că e vorba de banii lor! Nu e nevoie să le spunem noi să stingă becul sau televizorul! Cei care își propun să reducă facturile o vor face și fără să le spună guvernul”, a spus Marius Iancu.
Deputatul social-democrat opinează că statul nu trebuie să intervină cu limite și sancțiuni, amintind că românii sunt singurii europeni care au trăit politica întreruperilor deliberate de energie electrică şi gaze naturale.
„PSD se opune, însă, categoric, ca statul să impună forțat economisirea, cum fac unele state din Europa! România este singura țară europeană care a trăit experiența întreruperilor deliberate de energie electrică și gaze naturale, prin care autoritățile comuniste încercau să limiteze consumul populației. Nici măcar celelalte state din blocul comunist nu au trecut prin această experiență. Nu vrem să ne reîntoarcem la acele vremuri pentru că noi, românii ne-am câștigat, în Decembrie 1989, libertatea de a ne conduce propria viață! Și nu suntem mai puțin pro-europeni dacă cerem să ne fie respectate drepturile și idealurile pentru care am aderat la Uniunea Europeană, în urmă cu 15 ani! Statul nu trebuie să intervină cu limite și sancțiuni. Este logic că prețurile peste pragurile compensate vor fi o sancțiune directă pentru cei care vor consuma mai mult. Statul poate stimula economisirea și chiar o face parțial prin compensarea prețurilor celor care se încadrează într-o anumită limită de consum. Deci, s-a ținut cont de recomandarea UE de reducere a consumului de energie cu 15%”, a mai spus Iancu.
„PSD oferă sprijin, nu românilor, în această nouă criză pe care o traversăm, criză care nu ar trebui să ne afecteze prea mult pentru că țara noastră este printre marii producători de energie, din Uniunea Europeană!”, a conchis deputatul PSD Olt.