Marius Oprescu cere Prefecturii să îl demită pe primarul din Titulescu, chiar dacă mandatul a fost validat de Tribunal

Validarea mandatului primarului Nicolae Titulescu nu înseamnă şi ccă acesta va rămâne edil al localităţii din Olt, spune preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Marius Oprescu.


Oprescu a declarat, în cadrul emisiunii „Imperativ” de joi seara, că PSD va notifica Prefectura Olt pentru emiterea ordinului de demitere a primarului Florin Gheorghe Tiutiu pentru că acesta nu mai este membru al partidului pentru care a câştigat un nou mandat de edil.

„În ceea ce priveşte mandatul şase pe care urma să şi-l ia primarul Tiutiu, am depus documente în care am demonstrat clar că primarul ales pe listele Partidului Social-Democrat nu mai este membru al Partidului Social-Democrat. Noi aşteptăm această motivare a deciziei. Judecătoria şi Tribunalul aveau de validat un mandat pe aceste alegeri, abia de aici intră în joc Prefectura care trebuie să ţină cont că deşi mandatul a fost câştigat de la Partidul Social-Democrat, iar primarul de astăzi validat nu mai este membru al partidului şi atunci trebuie să emită ordinul de prefect prin care primarul ales este demis.

Validarea în instanţă arată că aceste alegeri au fost câştigate de dânsul, în localitatea respectivă. Atât arată validarea în instanţă, nu arată nimic altceva. Mingea va fi în terenul Prefecturii pentru că noi vom face documentat adresă către Prefectură să ţină cont că primarul validat pe listele Partidului Social-Democrat nu mai este membru PSD. Este o procedură standard”, a afirmat Marius Oprescu.

Preşedintele PSD Olt a adăugat că dacă prefectul Ştefan Nicolae, membru PNL, nu va ţine cont de prevederile legii, pe numele său va fi formulată o plângere pentru abuz în serviciu.

„Prefectul este membru PNL, dar eu nu cred că interpretarea legii lasă loc de astfel de jocuri. Nu contează unde este membru. Eu nu cred că va conta, așa cum îl ştiu eu pe actualul prefect. Sunt convins că are experienţa necesară, fiind îndrumat şi de un aparat obiectiv, şi nu cred că-şi va asuma un abuz în serviciu, de a nu emite ordinul şi să nu ţină cont de faptul că un primar care a câştigat alegerile pe listele PSD a trecut la alt partid. Codul Administrativ spune clar că în condițiile în care treci la un alt partid îţi pierzi mandatul. 

În caz ccontrar, facem plângere de abuz în serviciu. Nu este vorba o ameninţare, este vorba de un lucru foarte cert în condițiile în care nu va ţine cont de lege”, a mai spus Oprescu.

Tribunalul Olt a validat, joi, alegerea lui Florin Gheorghe Tiutiu în funcţia de primar al comunei Nicolae Titulescu. Anterior, Judecătoria Slatina invalidase mandatul.