Medicul slătinean Georgel Filip, a încetat din viaţă la doar 44 de ani. El a fost găsit mort, miercuri, în locuinţa sa din Slatina, unde locuia singur.
El a fost găsit de fratele său, care a anunţat autorităţile.
Georgel Filip a lucrat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, dar şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt.
În timpul pandemiei, s-a implicat activ în campania de vaccinare împotriva COVID-19.
În cariera sa, Georgel Filip a şi predat la Școala Sanitară Postliceală de Stat Slatina. Aici a făcut parte dintr-un lot de profesori condamnaţi la închisoare pentru luare de mită.
Înmormântarea va avea loc astăzi, în cimitirul din satul Proapeţi, comuna Curtişoara.