Micul motociclist din Balş, Traian Roşu, pe podium la Campionatul Național de Motocros al României (FOTO)

Traian Nicolas Roşu, un copil din Balş îndrăgostit de motociclete, în vârstă de 6 ani, a reuşit să urce pe podium la Campionatul Național de Motocros al României 2025.


  • Pasiunea pentru motorcross

Campionatul Național de Motocros al României 2025 a debutat în acest weekend pe circuitul Oltenia Racing Track din Voineasa, județul Olt. Evenimentul a fost unul special, întrucât, pe lângă concurenții români, la start s-au aliniat și piloți din 12 țări, participanți în Campionatul European Balkan Motorcycling Union (BMU), ceea ce a transformat competiția într-un adevărat spectacol al adrenalinei.  

Circuitul cu nisip situat lângă Balș a fost scena unor curse intense, unde piloți de toate vârstele au demonstrat curaj, tehnică și determinare. Printre cei care s-au remarcat se numără și olteanul Traian Nicolas Roșu, legitimat la clubul Oltenia Racing Park. Acesta a concurat la clasa 50cc și a reușit să încheie competiția pe locul 2 la general, după două manșe extrem de dificile.  


  • Foto Micul motociclist din Balş, Traian Roşu, pe podium la Campionatul Național de Motocros al României (FOTO)
  • Foto Micul motociclist din Balş, Traian Roşu, pe podium la Campionatul Național de Motocros al României (FOTO)
  • Foto Micul motociclist din Balş, Traian Roşu, pe podium la Campionatul Național de Motocros al României (FOTO)


„A fost o cursă grea pe nisipul de pe malul Oltețului, dar cu multă muncă am reușit să termin cele două manșe pe locul 2. Următoarea etapă este la Zărnești-Brașov, unde obiectivul meu este să obțin locul 1-2”, a declarat tânărul pilot oltean.  

Etapa inaugurală a campionatului a demonstrat, încă o dată, potențialul motocrosului românesc și nivelul ridicat al sportivilor. Următoarea provocare pentru piloți va fi la Zărnești, unde aceștia vor continua lupta pentru podium.

  • Prima cursă, la nici şase ani

În 2024, la vârsta de 5 ani și 7 luni, Traian Roşu a debutat în competițiile oficiale, participând la trei etape ale Campionatului Național de Motocross. Aceste prime concursuri i-au oferit ocazia de a se familiariza cu atmosfera competițională și de a-și testa abilitățile împotriva altor tineri piloți.