Ministrul Agriculturii Florin Barbu a votat la una dintre secţiile organizate la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina
Ministrul și-a exprimat încrederea în candidatul pe care l-a votat, subliniind echilibrul, capacitatea de dezvoltare regională și realizările economice, inclusiv în agricultură și reindustrializare.
„Am venit astăzi să votez cu încredere! Am votat un om cu care am lucrat și lucrez în continuare, un om care este foarte echilibrat, un om care știe să dezvolte România pe fiecare regiune în parte, un om care în ultimul an și jumătate a înțeles partea economică a României cu un program puternic de dezvoltare. Vorbim de reindustrializarea României, dar și pe partea de agricultură, pe care acest om, pe care astăzi l-am votat, a înțeles foarte bine și a alocat un buget istoric de 2% din PIB-ul României”, a declarat Florin Barbu.
346.175 votanţi din judeţul Olt sunt înscrişi pe listele permanente.
14 candidaţi, din care unul s-a retras, sunt înscrişi pe buletinele de vot pentru primul tur al prezindenţialelor. Primii doi se vor înfrunta într-un nou tur de scrutin. pe 8 decembrie.
Peste 18 milioane de români din ţară sunt aşteptaţi, duminică, 24 noiembrie 2024, să-şi exprime opţiunea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe buletinul de vot regăsindu-se 14 candidaţi. Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot. În străinătate, sunt aproape un milion de români cu drept de vot la acest scrutin. Prima secţie deschisă în afara graniţelor ţării a fost cea din Auckland, Noua Zeelandă, vineri, la ora 1.00.