Micii fermieri vor primi sprijin pentru achiziționarea de tractoare prin Programul Rabla, anunţă ministrul Agriculturii Florin Barbu.
Parlamentar de Olt, Barbu a avut o întâlnire cu oamenii în Târgul de la Osica de Sus şi a anunţat şi alte măsuri și programe de ajutor pentru dezvoltarea agriculturii românești.
„Știm ce contează pentru olteni! Micii fermieri vor tractoare! Am avut discuții sincere despre problemele și soluțiile noastre pentru micii fermieri, care au nevoie de sprijinul nostru, la Târgul Săptămânal din comuna Osica de Sus. Una dintre cerințele lor, posibilitatea achiziționării de tractoare prin Programul Rabla, va fi rezolvată săptămâna aceasta, când se vor aloca fondurile necesare, iar înscrierile vor putea începe. Am discutat și despre ajutoarele de stat pentru secetă, precum și despre alte programe și măsuri de sprijin care îi ajută pe acești gospodari români. Suntem împreună pe o cale sigură pentru dezvoltarea agriculturii românești și trebuie să alegem echipa care contează!”, a afirmat Barbu.