Modă anilor ’70, principalul trend în primăvară 2015

Modă anilor ’70 a luat cu asalt podiumurile de modă sezonul acesta, ducându-ne înapoi într-o perioada a luptei pentru libertate, a siluetelor romantice sau a ţinutelor glam din perioada disco.

Este o schimbare pe care am simţit-o încă de toamna trecută, când franjurile şi siluetele evazate şi-au cerut drepturile în modă momentului, întâi timid, apoi din ce în ce mai răspicat. Orice trend are nevoie de o perioada de acomodare, iar vara următoare stă sub semnul siluetelor anilor ’70, ce nu par să ne părăsească nici în toamna lui 2015.

 

Când spunem anii ’70, majoritatea ne gândim la epoca hippy, pantaloni evazaţi şi rochii înflorate, însă în 2015 designerii ne propun o abordare mai subtilă a decadei, sub toate aspectele ei - fie că vorbim de stilul hippy sau disco glam. Jachete cu revere retro, combinaţii de culori juxtapuse, denim, pantaloni evazaţi şi rochiile, când lungi şi fluide, când scurte şi cu croiala în A sunt siluetele dominante ale sezonului. Fiind cel mai mare trend al sezonului, ne aşteptăm să vedem influenţele lui chiar şi în cele mai clasice piese.

 

Pielea întoarsă este prezenţa sezonul acesta pe orice, de la accesorii, la pantaloni, fuste şi chiar rochii, iar jachetele noastre biker din piele neagră sunt înlocuite de jachete scurte şi cambrate din suede în culori calde.


Dacă tot vorbeam de jachete, modelele sezonului următor sunt ajustate pe corp şi împodobite cu gulere retro sau detalii military, scurte sau lungi şi strânse în talie cu un cordon. Pantalonii, pe de altă parte, sunt strâmţi până la genunchi şi evazaţi la glezne.


Cele două look-uri majore inspirate din anii ’70 de înscriu între romantic, cu rochii lungi, fluide şi diafane, şi stilul rock’n’roll prezent sub formă materialelor luxuriante cu străluciri metalice, rochii scurte, salopete, decolteuri adânci şi franjuri, adică elemente pe care ne-am fi aşteptat să le regăsim în legendarul Studio 54. Cât despre sandale, sezonul următor este despre şireturi care împodobesc glezne şi gambe, şi vom fi martorele unei întoarceri a platformelor şi tocurilor groase. Ce înseamnă asta? Investeşte în sandale flats cu şiret în stil gradiator, stiletto cu şireturi ce se leagă în jurul gleznei sau în sandale cu platforme uriaşe şi tocuri groase sau evazate.


Sursa: www.ele.ro