Motivele pentru care referendumul propus de Mario De Mezzo e doar un pretext de a bate la uşile slătinenilor. Campanie bazată pe idei brevetate de Darius Vâlcov

  • Prefectul Mario De Mezzo anunţă pe Tiktok demararea strângerii de semnături pentru organizarea unui referendum local pentru ca primii cinci metri cubi de apă consumaţi de slătineni să fie subvenţionaţi de municipalitate.
  •  Doar că legea permite organizarea de referendum local obligatoriu doar pentru anumite subiecte exacte, cum ar fi dizolvarea consiliului local.
  •  Totodată, liberalul venit de la PNL Sector 5 minte din nou prin omisiune deoarece la Slatina e în vigoare o Hotărâre a Consiliului Local din anul 2018 prin care de această măsură beneficiază persoane din anumite categorii vulnerabile.
  •  În plus, promisiunea electorală a lui De Mezzo este copiată fără ruşine din campania din anul 2004 a fostului primar Darius Vîlcov, deţinut pentru fapte de corupţie. Actualul prefect se afla atunci în tabăra adversă lui Vâlcov, adică în PSD.

De Mezzo a postat un clip pe Tiktok şi Facebook, filmat într-o locaţie necunoscută, însoţit de aproximativ 20 de persoane, în care anunţă că lansează un referendum. Scopul acestei consultări a populaţiei ar fi ca primii cinci metri cubi de apă consumaţi de fiecare familie sau gospodărie din Slatina să fie subvenţionaţi de Primărie. El a anunţat şi o campanie de strângere de semnături, care nu este nimic altceva decât o campanie electorală mascată, din uşă în uşă.

 Prefectul ignoră sau nu cunoaşte legea

 Însă, prefectul de Olt ignoră sau nu cunoaşte prevederi clare ale legislaţiei în vigoare. Dacă este să consultăm legile, aflăm că referendumul local se organizează în patru cazuri diferite: consultarea cu privire la unele probleme de interes local deosebit; consultarea cu privire la modificările unităţilor administrativ-teritoriale; consultarea cu privire la demiterea primarului; consultarea cu privire la demiterea consiliilor locale.

 Rezultatele referendumurilor locale, ce au ca obiect consultarea cu privire la diverse probleme de interes local deosebit, sunt facultative.

 Potrivit art. 13, alineat 1 din Legea referendumului nr. 3/2000, 'populaţia poate fi consultată prin referendum cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate'.

 Cei care propun anumite probleme ca fiind de 'interes local deosebit' sunt primarul, preşedintele consiliului judeţean sau a o treime din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni. Aşadar, nu prin strângerea de semnături de la populaţie.

 De Mezzo, conflict de interese

 Pe de altă parte, potrivit Codului Administrativ, referendum local poate fi făcut pentru dizolvarea Consiliului.

 „Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ- teritorială”, se arată în lege.

 Şi dacă ar fi această situaţie, conflictul de interese este clar: cererea formulată de liberalul Mario De Mezzo ar trebui să fie aprobată de prefectul Mario De Mezzo.

 Referendumul ar costa mai mult decât subvenţionarea apei

 Un alt aspect omis de prefectul liberal este cel privind costurile organizării unui astfel de referendum local. La un calcul simplu, dacă s-ar îndeplini toate prevederile legale şi s-a organiza un plebiscit local, costurile de organizare le-ar depăşi pe cele cu subvenţionarea celor cinci metri cubi de apă.

 Ca să treacă, la un referendum trebuie să fie şi o prezenţă de cel puţin 30% din populaţia cu drept de vot.

 În plus, ce s-ar întâmpla cu bugetul Primăriei, dacă s-ar organiza referendumuri pentru orice problemă? Arhitectura democratică a ţării prevede alegeri locale din patru în patru ani, iar cei votaţi de cetăţeni trebuie să le reprezinte interesele prin prin iniţiative şi hotărâre ale Consiliului Local.

 

Promisiune electorală falsă. Categoriile de cetăţeni care beneficiază deja subvenţie pentru 5 metri cubi de apă consumaţi

 Dezinformarea şi demagogia nu se opresc doar în ceea ce priveşte legislaţia privind organizarea unui referendum. Promisiunea electorală a liberalului Mario De Mezzo este falsă.

 Potrivit Hotărârii Consiliului Local Slatina 365/20.12.2018 (vezi aici), municipalitatea acordă ajutoare lunare de la bugetul local în vederea plăţii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, pentru persoanele singure sau familii care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

  •  au domiciliul şi locuiesc efectiv în municpiul Slatina la adresa pentru care se solicită ajutorul;
  •  pentru locul de consum există relaţie contractuală cu operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;
  •  au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară, garantat în plată.

 Idee copiată de la Darius Vâlcov

 Mai mult, promisiunea electorală a liberalului venit de la PNL Sector 5 nu are nimic original. Ideea este copiată din campania electorală a fostului primar al Slatinei, Darius Vâlcov, în prezent deţinut pentru fapte de corupţie.

 În 2004, Vâlcov promitea fix cinci metri cubi de apă gratis. Doar că promisiunea n-a putut fi pusă în practică decât o scurtă perioadă.

 În acea perioadă, Mario De Mezzo era chiar adversar al lui Darius Vâlcov, în tabăra PSD. El era consiliera al fostului primar pedeserist Gheorghe Păunescu (1993-2004).

 „Să fiu puţin răutăcios, o să-i mulţumesc domnului preşedinte Marcel Ciolacu că l-a trimis pe domnul acesta prefect la Olt pentru că, pe vremuri, a călcat prin sediul PSD-ului, când era consilierul domnului primar Păunescu. Noi eram la tineret, pe vremea aceea, şi venea cu doamna Meda Vasile să ne spună ce avem de făcut. Domnul Mario De Mezzo venea la sediul PSD, care atunci era lângă fostul Cinema Alutus. Venea cu tema pe care o aveam de abordat în ziua respectivă şi ne spunea ce trebuie să facem. În 2003-2004, era PSD”, a declarat, recent, secretarul general al PSD Slatina Emil Popa.

 Consilierul noaptea minţii”, în echipa lui De Mezzo

 Deşi este prefect şi nu cunoaşte legea, Mario De Mezzo se înconjoară de oameni care, de-a lungul vremii, au demonstrat tot acest lucru.

 Consilierul local Ionuţ Comănescu, care a devenit o portavoce a lui De Mezzo în legislativul local, a devenit „celebru”, în august 2018, când a iniţiat un proiect de hotărâre pentru mutarea unei bănci din faţa unui bloc.

 Situaţia ar fi comică dacă nu ar exista tragicul faptului că un ales local, care teoretic are în subordine Direcţia Administre Patrimoniu, nu cunoaşte faptul că acest demers poate fi făcut de orice cetăţean din municipiu doar printr-o simplă cerere, însoţită de un tabel de semnături.

 Pentru această iniţiativă, Comănescu şi-a atras supranumele de „consilierul noaptea minţii”.