O cooperativă din judeţul Olt face o fermă de bovine şi un abator cu 1,7 mil. euro, iar 90% din bani vin de la UE

În timp ce zootehnia din România e în declin, în Olt renaşte speranţa. Chiar dacă percepţia este că puţini mai vor, sau mai pot, să crească vaci la sat, în ultimul an, cel puţin în satul Grojdi­bodu numărul de bovine a crescut, iar fermierii nu doar că rămân în sectorul zootehnic, ci fac pasul următor spre procesare.


Cooperativa Agricolă Grojdagro, formată din 11 fermieri din satele Groj­dibodu şi Hotaru, investeşte 1,7 mi­lioane de euro într-o fermă de bovine şi un abator, cu 90% din bani veniţi din fon­duri europene. Obiectivul este să închi­dă lanţul - produc cereale şi cresc ani­male - şi să aducă plusvaloare pro­duc­ţiei proprii, renunţând treptat la vânzarea animalelor în viu.

„Am depus acest proiect în 2018, dar atunci a fost declarat neeligibil, aşa că l-am redepus în 2022. Acum sun­tem în faza de implementare şi trebuie să îl finalizăm până în septem­brie. Constru­im un abator integrat şi o fermă de creş­tere a bovinelor - avem şi mame fătă­toare, iar viţeii care se nasc, în special tăuraşii, vor fi crescuţi până ating o anumită greutate şi apoi sacrificaţi. Mergem pe sistem ecolo­gic, dar sperăm să trecem cu bine peste acest an şi să evităm problemele cauzate de febra aftoasă. Din păcate, există riscul acestei boli, deci orizontul nu e chiar atât de roz“, a spus pentru ZF Doru Iovancea, unul dintre membrii Cooperativei Agricole Grojdagro.