O femeie, de 68 de ani, din Balş, la volan fără permis

O femeie, în vârstă de 68 de ani, din oraşul Balş, a fost prinsă de către poliţişti conducând, ziua în amiaza mare, pe strada Cireşului, fără permis de conducere. Femeia s-a ales cu dosar penal.

 

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au oprit pentru control, pe strada Cireșului, din orașul Balș, pe data de 26 iunie, ora 12.15, un autoturism condus de către o femeie, de 68 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.