În dosarul numărul 4351/207/2011 înregistrat la Judecătoria Caracal, instanţa a constatat că au survenit modificări în componenţa organelor de conducere şi administraţie şi a stabilit că „cererea formulată de Asociaţia Fotbal Club Caracal, cu sediul în Municipiul Caracal, str: Stadionului, nr:1, Olt este fondată şi constat că în componenţa organelor de conducere şi administraţie au survenit următoarele modificări conform Adunării Generale din 15 iulie 2007, după cum urmează: a) preşedinte onorific al Asociaţiei Jenel Copilău, membrii Asociaţiei Fotbal Club Caracal - Gheorghe Anghel, Stelian Veselin şi Octavian Florea”. Această hotărâre a fost dată în Camera de Consiliu pe 7 iulie 2011, iar în structura de conducere de la FC Caracal apare şi numele lui Octavian Florea, consilier din partea PP-DD în Consiliul Local Caracal.
Contactat telefonic pentru a da detalii privind viitorul divizionarei C din judeţ, Octavian Florea a declarat că el nu este implicat cu bani la echipă şi poate susţine decât moral clubul de fotbal. Mai mult de atât, acesta a închis telefonul, dar a revenit ulterior ca să-şi ceară scuze pentru comportamentul său.
„Eu nu am niciun punct de vedere legat de echipa de fotbal. Am nişte necazuri cu cineva, este grav bolnav, dar am sunat să-mi cer scuze că v-am închis telefonul. Eu nu sunt implicat la echipă, nu am dat bani. Pot susţine FC Caracal doar moral. Nu suntem patronii echipei, suntem doar membri într-o asociaţie non-profit. Nu pot să spun nici a cui este această echipă. Nu avem posibilitatea să ţinem echipa şi nu ştiu ce se va întâmpla cu ea”, a spus Octavian Florea care, începând cu 2011, face parte din Consiliul director al FC Caracal.