Oltul, sub Cod Galben de instabilitate atmosferică, începând de marţi dimineaţă

Canicula se menţine fiind în vigoare un Cod Galben de disconfort termic, însă meteorologii anunţă începând de marţi dimineaţă instabilitate atmosferică. Astfel, în intervalul de valabilitate 2 iulie, ora 10.00, 3 iulie, ora 10.00, intră în vigoare un Cod Galben de averse torenţiale, grindină şi vijelii, pentru aproape toată ţara.

Potrivit ANM, în sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta,prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, grindină și,descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

 „Miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării”, transmite ANM.