Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că decidenţii locali vor purta discuţii pentru ca, în primă fază, locuitorii acestor opt localităţi să beneficieze de racordarea la gaze naturale, acolo unde această utilitate publică nu există. Ulterior, reţeaua ar putea să se extindă şi în localităţile învecinate.
„O să avem o întâlnire cu cei care implementează proiectul pentru că vrem ca măcar localităţile prin care trece această conducă să beneficieze de gaze naturale, să ne racordăm la această conductă. Pe tot traseul conductei vrem să se întâmple acest lucru şi am discutat pe această temă şi cu domnul vicepremier Paul Stănescu”, a declarat Marius Oprescu.
Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta Staţia de Comprimare Gaze Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor – Corbu – Hurezani – Haţeg – Recaş – Horia în lungime de aprox. 479 km cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar şi construirea a trei staţii de comprimare a gazelor naturale SCG Podişor, SCG Bibeşti şi SCG Jupa, fiecare staţie fiind echipată în FAZA 1 cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul în rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.
De asemenea, de-a lungul traseului conductei se vor amplasa 38 robinete de secţionare, precum şi 18 staţii de protecţie catodică. Acest proiect beneficiază de o finanţare europeană nerambursabilă prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Faciliy – CEF) de cca. 179,32 milioane euro şi trebuie să se finalizeze, conform acordului de finanţare, până la 31 decembrie 2019.
Terenurile aflate pe traseul conductei BRUA vor fi scoase din circuitul agricol fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern privind lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun BRUA, postat pe site-ul Ministerului Energiei.
În anexa proiectului este prezentată lista acestor terenuri, în număr de peste 17.000.
„Terenurile înscrise în anexa la proiectul de hotărâre a Guvernului sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei, fără a fi necesară obţinerea acordului deţinătorului terenului”, se arată în nota de fundamentare, care însoţeşte proiectul de act normativ.
De altfel, Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale stipulează că terenurile situate în extravilan, afectate de lucrări la astfel de proiecte, sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei/conductelor, fără a fi necesară obţinerea acordului prealabil al deţinătorului terenului.
Traseul conductei urmează în general direcţia sud-est - vest şi va traversa teritoriul a 10 judeţe: Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.