Paul Munteanu, primarul din Iancu Jianu, a încetat din viaţă

Primarul din Iancu Jianu, Paul Munteanu, a încetat din viaţă noaptea trecută, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. El urma să împlinească 62 de ani.


 Edilul se lupta de mai mulţi ani cu o boală cruntă. Seara trecută i s-a făcut rău şi a ajuns la spital, în prea târziu pentru a fi salvat.

 Edilul este descris drept un om dedicat comunităţii, care îşi dedicase viaţa modernizării localităţii.

"Comunitatea din Iancu Jianu cred că a înțeles, de-a lungul timpului, că toată activitatea mea a fost și este  desfășurată doar în slujba lor. Am renunțat la multe interese personale, în toți acești ani de administrație, pentru a reuși să creăm o comună modernă. Este și o situație delicată la nivel național și internațional și îți trebuie o implicare extrem de puternică pentru a putea să faci treabă în localitate. Trebuie să alergi, trebuie să te zbați…", spunea el într-un interviu acordat, anul trecut, publicaţiei Linia 1.

Paul Munteanu era primar al comunei Iancu Jianu din anul 2016. De anul trecut s-a înrolat în PSD, formaţiune din partea căreia şi câştigase un al treilea mandat de edil, la alegerile din 9 iunie.

 "Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Munteanu Paulică, primarul comunei Iancu Jianu. Un om devotat comunității sale, un primar dedicat și implicat, Munteanu Paulică a fost un exemplu de responsabilitate și iubire față de oameni.

Transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", transmite, pe Facebook, PSD Olt.