La nivelul județului există 111 Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență, unde activează peste 3.500 de voluntari, iar 14 dintre aceste servicii sunt dotate cu autospeciale de stingere a incendiilor, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ISU Olt, în cadrul unei conferinţe de presă.
La conferinţă au fost prezenţi şeful ISU Olt, colonel Adrian Tănase, alături de colonel Liviu-Bogdan Ciobanu, şeful Inspecției de Prevenire și colonel Marian-Adrian Ivănescu, şeful Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților.
În județul Olt au avut loc ședințele anuale de instruire cu primarii, în calitate de Președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, organizate în patru centre: Slatina, Caracal, Corabia și Scornicești.
În sezonul rece, au fost dispuse măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, inclusiv verificarea instalațiilor de încălzire, informarea cetățenilor și protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului.
În anul 2025, în zilele de 5, 7, 11 și 13 februarie au avut loc ședințele anuale de instruire cu președinții Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județul Olt. Acestea au fost organizate în patru centre, respectiv municipiul Slatina, municipiul Caracal și orașele Corabia și Scornicești.
„Pregătirea autorităților publice în domeniul situațiilor de urgență reprezintă un aspect important în gestionarea evenimentelor care se pot produce la nivel local și care pot afecta populația.
În afara aspectelor generale cu privire la activitatea de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în județul Olt, au fost prezentate modalitățile privind obținerea avizelor specifice servicilor volutare pentru situațiilor de urgență, conform reglementărilor în vigoare.
La nivelul județului Olt sunt înființate 111 Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență, în cadrul cărora își desfășoară activitatea peste 3500 de voluntari. De asemnea, 90 de funcții de șef serviciu voluntar pentru situații de urgență și conducător autospeciale sunt încadrate cu personal angajat.
În ceea ce privește dotarea cu autospeciale de stingere, 14 Servicii Voluntare pentru situații de urgență au dotate în dotare autospeciale și acestea sunt: Corabia, Drăgănești Olt, Iancu Jianu, Izbiceni, Radomirești, Spineni, Tia Mare, Movileni, Stoicănești, Giuvărăști, Urzica, Brastavățu, Icoana și Crâmpoia”, a transmis şeful ISU Olt.
În vederea asigurării condițiilor de prevenire a situațiilor de urgență, pe timpul sezonului rece, la nivelul localităților, au fost dispuse măsuri pentru:
- Verificarea instalațiilor de încălzire, repararea și curățarea sobelor și coșurilor de fum pentru unitățile de învățământ, spații de administrative și alte locații aflate în administrarea primăriilor;
- Implicarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență în acțiuni de informare preventivă a cetățenilor, cu privire la exploatarea corespunzătoare a mijloacelor de încălzire, cu o atenție deosebită pe segmentul vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și celor cu o situație materială deosebită;
- Instuirea persoanelor care răspund de aprinerea și stingerea focului;
- Verificarea instalațiilor de alimentare cu apă și protejarea acestora împotriva înghețului.
„Pregătirea autorităților locale pentru monitorizarea și gestionarea situațiilor de urgență este o componentă foarte importantă a activității instituției noastre, iar pe parcursului acestui an vor se vor organiza și sesiuni de informare și instuire cu conducătorii unităților de învățământ din județ, dar și cu șefii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență”, a mai declarat colonelul Adrian Tănase.