„Valoarea unui om nu se măsoară după numărul de oameni pe care îi doboară, ci după numărul celor pe care îi ridică de la pământ”, obişnuia să spună boxerul oltean Petre Brătescu, după cum mărturiseşte nepotul său Mihai Cioacă.
A văzut lumina zilei în data de 13 iunie 1923 în satul Enoşeşti din judeţul Romanaţi, în prezent parte componentă a oraşului Piatra-Olt. După ce şi-a petrecut anii copilăriei în localitatea natală, îl regăsim la vârsta de 18 ani în Turnu Severin, unde lucra ca ajutor de strungar pentru a se putea întreţine. Aici, în oraşul de pe malul Dunării, avea să descopere dragostea pentru box.
„Prin toamna anului 1941, în sala de sport a ceferiştilor din oraşul Turnu Severin, «greul» Gheorghe Lungu îşi terminase pregătirile, când în faţa sa apăru un băieţandru de 18 ani care, cu lacrimi în ochi, îl rugă să-l lase şi pe el să se antreneze. Nea Ghiţă, un uriaş cu inimă de aur, îi zise cu vorbă blândă: «Ascultă, puştiule, să-ţi aduci mâine echipamentul şi treci la treabă. Dar cum te cheamă?» Băiatul i-a răspuns: «Mă numesc Petre Brătescu şi locuiesc aici, la Turnu Severin, unde lucrez ca ajutor de strungar la o secţie de vagoane». Zis şi făcut. Puştiul, care era originar din comuna Enoşeşti, judeţul Romanaţi a început de a doua zi pregătirea alături de Gheorghe Lungu”, după cum notează Paul Ochialbi în volumul „8.9.10…Out!”, apărut în 1982.
Remarcat şi adus la Bucureşti
Chiar dacă la început nu a fost privit cu ochi prea buni de mai-marii boxului, care îl considerau nepregătit pentru acest domeniu şi incapabil să facă performanţă, Petre Brătescu a reuşit să câştige în scurt timp inima unuia dintre cei mai exigenţi antrenori ai momentului, Dinu Dobre.
„Petre Brătescu a fost văzut într-o zi în sală de antrenorul bucureştean Dinu Dobre, venit în vizită la Turnu Severin, care l-a întrebat pe Gheorghe Lungu cine i-a permis să vină la sală acelui flăcău neiniţiat de nimeni în abc-ul boxului. Gheorghe Lungu l-a convins pe Dinu Dobre că Petre Brătescu are o voinţă de fier şi că toată după-amiaza, până seara târziu, bate sacul sau punchingbalul. Convins de cuvintele lui Lungu, maestrul Dinu Dobre a început să-l bage în seamă pe Petre Brătescu. După mai multe meciuri amatoare, în care şi-a trimis rapid în patria viselor chiar pe cei mai curajoşi adversari, Petre Brătescu a câştigat încrederea antrenorului şi s-a urcat în trenul cu direcţia Bucureşti, împreună cu Dinu Dobre, care i-a fost un adevărat părinte”, mai nota Paul Ochialbi.
Debutul pe scena mare a boxului
În Bucureşti avea să se lupte cu mari boxeri români şi să cunoască faima, să devină un nume cu greutate în acest domeniu care începea să fie din ce în ce mai apreciat în România.
„Petre Brătescu, care era un pur «fighter», se bătea de o manieră senzaţională şi nu-şi lăsa adversarii nici măcar să respire prin ritmul pe care-l impunea. Într-o zi, i s-a oferit marea ocazie a carierei sale, de a-l întâlni pe campionul ţării la «uşoară», care nu era altul decât Lucian Popescu, fost triplu campion al Europei. Meciul amical s-a disputat la 28 aprilie 1945 pe ringul arenei «Venus». Brătescu n-a boxat rău în faţa lui Lucian, care l-a controlat cu directe de stângă şi a eschivat în mod magistral toate «lateralele» tânărului din Enoşeşti. Lucian Popescu l-a dominat copios în ultimele trei runduri pe durul său adversar, printr-un box tehnic care i-a permis să termine în avantaj. După părerea tuturor, Lucian Popescu merita decizia, mai ales că Brătescu boxase dezordonat. Spre surprinderea generală, juriul a pronunţat o decizie de egalitate”, e de părere Ochialbi.
Campion naţional la 22 de ani
La scurt timp după această primă confruntare, olteanul Petre Brătescu reuşea să-l învingă pe Lucian Popescu, cel care a aşezat în premieră România pe harta boxului de înalt nivel.
„Tot la «Venus», Lucică îşi punea în joc centura de campion al «uşorilor», în 15 iulie 1945. La 33 de ani, Lucian Popescu nu mai avea aceeaşi vlagă. După ce l-a dominat pe plan tehnic mai multe reprize pe Brătescu, acesta, din rundul opt, a început un adevărat «bombardament» de laterale şi jaburi, care au fost blocate de fostul triplu campion. În repriza a noua, lovit violent în blocaj, Lucian Popescu a lăsat braţele în jos. Îl dureau muşchii, iar ploaia de lovituri lansată de Brătescu continua. În această situaţie, Constantin Nour, care-l asista la colţ pe Lucian, şi-a dat seama de situaţie şi a aruncat buretele, consemnând abandonul. A fost o victorie a voinţei, a boxului în forţă, care, spre deziluzia mea, a triumfat în faţa tehnicii şi asta pentru că tehnicianul era la apogeul unei strălucite cariere, bogată în meciuri grele, cu reprize îndelungate şi cu adversari de prima mână. Noul campion, poate cel mai tânăr din istoria boxului din ţara noastră dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, se numea Petre Brătescu şi avea 22 de ani”, explica Paul Ochialbi.
Doi ani mai târziu, olteanul câştiga şi titlul de campion naţional la categoria semimijlocie, învingându-l la puncte pe un alt greu al boxului, Ion Popa. Olteanul Petre Brătescu a murit în 1978 în Bucureşti.
