Majoritatea adunată de primarul Mario De Mezzo, formată din PNL, AUR și doi consilieri dați din PSD, a ales marți noii viceprimari ai municipiului.
Aceștia sunt Valentin Mihalache, zis Iani, de la PNL, și Mădălina Văle de la AUR.
Cei opt consilieri ai PSD nu au participat la vot, anunţând că trec în Opoziţie, astfel că viceprimarii au fost aleși cu voturile celor 11 din oastea de adunătură a edilului. La final nici n-a fost nevoie de numărarea voturilor, cei prezenţi felicitându-se pentru izbândă. La votul pentru viceprimari n-au participat nici Gabriel Buliteanu (AUR) şi Valeriu Matei (PNL).
„Sunt manager producție în momentul de față în cadrul unei multinaţionale. Prysmian, presupun că toată lumea o știe, este constructor și face cabluri. Este una dintre cele mai mari...”, a declarat noul viceprimar Mădălina Văle.
Întrebată despre atribuţiile pe care le va primi în echipa administrativă a primăriei, ea a spus: „Deocamdată nu pot să spun lucrurile acestea. O să discut cu domnul primar și o să vedem exact ce mi se va atribui. Cred că ceva pe muncă mi-ar plăcea cel mai bine. Asta știu să fac, știu să muncesc și cred că munca...”
Consiliera AUR s-a ferit să vorbească despre alianţa cu PNL.
„Nu vorbim despre alianță, cred că suntem în Consiliul Local. Aici vorbim, dacă vreți, despre administrație”, a spus ea.
La insistenţele reprezentanţilor mass-media, Mădălina Văle a asigurat că a discutat cu Mugur Mihăescu, coordonatorul AUR Olt, şi că a primit undă verde pentru înţelegerea cu liberalii din Slatina
„Cred că ar trebui să vorbiți cu dânsul, nu cu mine. (...) Dacă dânsul a spus asta așa (că se fac alianţe după prezidenţiale), probabil că este opinia dânsului. Eu am vorbit deja cu domnul Mugur, eu știu ce a spus domnul Mugur. Dar nu pot să vă spun lucrurile acestea, atâta timp cât v-am spus și vă repet”, a declarat ea.
De cealaltă parte, Valentin Mihalache a declarat că şi-ar dori să coordoneze direcţiile Primăriei care se ocupă de investiţii.
„Lucrări publice, urmărirea lucrărilor publice. Vom vedea lucrul ăsta, îl vom stabili împreună cu domnul primar, cu colega mea, Mădălina, și vom vedea toate domeniile pe care le vom administra.
Proiectul nostru al administrației este de a face, după 4 ani de zile de administrație profesionistă, să aducem slatina printre orașele europene”, a declarat Mihalache.
- PSD acuză „jocurile de culise” ale primarului De Mezzo și își reafirmă rolul în opoziție
Într-un comunicat de presă, PSD a acuzat jocurile de culise ale primarului Mario De Mezzo.
"CONSILIERII LOCALI PSD, ÎN OPOZITIE! RĂMÂNEM ALĂTURI DE SLĂTINENI! Consilierii locali ai Partidului Social Democrat nu vor participa la ședința de alegere a noilor viceprimari ai municipiului Slatina pentru că nu avem încredere și nu susținem jocurile de culise pe care primarul Mario De Mezzo le face pentru interesele găștii PNL din jurul lui!
Pentru că am primit votul de încredere al cetățenilor, vom participa activ la procesul administrativ cu proiecte și idei pentru dezvoltare comunității noastre și vom susține toate proiectele bune pentru cetățeni și pentru Slatina! Suntem în opoziție, dar alături de slătinenii care ne-au dat votul și puterea de a lupta pentru cartierul, strada și blocul lor, în Consiliul Local! Angajamentul nostru este ferm: suntem echipa care contează pentru Slatina, pentru cetățenii acestui oraș pe care îl iubim cu toții și vrem să îl modernizăm, în permanență!"