Prefectura Olt: Plăţile pentru eliberarea paşapoartelor şi a permiselor de conducere pot fi făcute şi online

Reprezentanţii Prefecturii Olt au anunţat că, odată cu intrarea în vigoare a OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, plata taxei de paşaport, precum şi a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament, mandat poştal sau în numerar.

Plata se poate face on-line în sistem internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către contul deschis de către Instituţia Prefectului - Judeţul Olt.

       
„Menţionăm că plata în numerar a acestor taxe nu se mai face prin casieriile CEC Bank”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

Taxe Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Olt:

- taxă paşaport simplu temporar: 219 lei;
- taxă paşaport electronic pentru persoanele cu vârsta până la 12 ani: 258 lei;
- taxă paşaport simplu electronic pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani: 283 lei.
       
Aceste taxe pot fi plătite în numerar la Trezoreria Statului în contul IBAN RO87TREZ506502602X010791 sau la casieria Instituţiei Prefectului - Judeţul Olt din Bd. A. I. Cuza nr. 12A, Slatina, Olt.
       
Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii:

- CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat;
- contul IBAN (contul indicat mai sus);
- codul fiscal al Instituţiei Prefectului - Judeţul Olt (CUI 4394854);
- suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata.
       
„Conform Ordonanţei, pentru reducerea birocratizării, în situaţia paşapoartelor se va face o singură plată într-un cuantum care va cumula contravaloarea paşaportului, taxa pentru serviciul public prestat şi, după caz, tariful suplimentar, valoarea rămânând neschimbată faţă de cât este în prezent”, se mai arată în comunicatul citat.

Atât în cazul paşapoartelor simple temporare, cât şi a paşapoartelor simple electronice, în situaţia în care plata taxei de paşaport s-a efectuat prin mijloace de plată online, la momentul depunerii cererii, solicitantul trebuie să prezinte extrasul de cont doveditor, certificat de bancă.
       
Când plata se efectuează prin mandat poştal este necesară prezentarea ca document doveditor al plăţii factura aferentă emisă de oficiul poştal. Actele necesare şi termenele de eliberare ale documentelor emise de MAI rămân neschimbate.
       
„Cetăţenii pot depune cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice precum şi pentru paşapoartele simple temporare la orice serviciu public comunitar, indiferent de locul de domiciliu. Paşaportul simplu electronic poate fi ridicat de la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, nu doar acela de unde s-a depus cererea, cu condiţia ca cetăţeanul să fi optat pentru acest lucru la momentul depunerii cererii. De asemenea, la solicitare, paşapoartele simple electronice se pot livra, prin curier, la adresa de domiciliu sau la reşedinţă, în schimbul unei taxe suplimentare care se plăteşte la momentul primirii documentului”, mai arată reprezentanţii Prefecturii Olt.

Taxe Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt:

- contravaloare permise conducere: 68 lei;
- contravaloare certificat înmatriculare: 37 lei;
- contravaloare autorizaţie provizorie: 13 lei;
- tarif număr de înmatriculare permanent, placă tip A, dreptunghiulară: 20 lei/placă;
- tarif număr de înmatriculare permanent, placă tip B, pătrată: 23 lei/placă;
- tarif număr de înmatriculare permanent, placă tip C, pentru motociclete: 17 lei/placă;
- tarif numere înmatriculare de probă: 20 lei/placă;
- tarif numere înmatriculare provizorii: 20 lei/placă;
- tarif numere preferenţiale: 45 lei;
- tarif păstrarea unui număr: 30 lei.
       
Aceste taxe pot fi plătite în numerar la Trezoreria Statului în contul IBAN RO70TREZ506502601X010790 sau la casieria Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt din Bd. A. I. Cuza nr. 153, Slatina, Olt.
       
Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii:
- CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat;
- contul IBAN (contul indicat mai sus);
- codul fiscal al Instituţiei Prefectului - Judeţul Olt (CUI 4394854);
- suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata.
       
„Când plata se efectuează prin mandat poştal este necesară prezentarea ca document doveditor al plăţii factura aferentă emisă de oficiul poştal. Actele necesare şi termenele de eliberare ale documentelor emise de MAI rămân neschimbate”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Olt.