Primarul din Caracal: Am făcut Planul de mobilitate urbană şi am creionat 24 de probleme, dintre care zece sunt de mare actualitate

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, spune că fără o componentă de mediu, va fi foarte dificil se mai acceseze fonduri europene.


De aceea, municipalitatea caracaleană a inclus în Strategia de dezvoltare astfel de componente, pe baza cărora vrea să acceseze aproximativ 40 de milioane de euro.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu alţi primari, dar şi citind multă literatură de specialitate, am tras concluzia că orice proiect european pe care îl facem de acum încolo trebuie neapărat să aibă o componentă de mediu. Fără această componentă de mediu, nu vom accesa fonduri europene. Atunci am făcut o Strategie de dezvoltare, am făcut Planul de mobilitate urbană şi am creionat 24 de probleme, dintre care zece sunt de mare actualitate şi ele înseamnă vreo 40 de milioane de euro. Ne-am propus să mergem până unde se poate şi să pregătim documentaţia ca atunci când apare ghidul de finanţare să putem să le şi depunem”, a spus Doldurea.

„Dar, deocamdată, din păcate pentru noi toţi, în România nu au apărut ghidurile de finanţare pentru fondurile europene”, a adăugat primarul.