Primarul Slatinei Mario De Mezzo cheltuieşte un miliard lei vechi (100.000 lei noi) pe protocol, cazări la hotel şi mese la restaurant, potrivit unei hotărâri aprobate vineri de Consiliul Local, însă de Zilele Oraşului a ignorat peste 1.400 elevi, sportivi, profesori şi antrenori cu performanţe, rupând astfel o tradiţie care exista de zeci de ani în municipiul oltean. Totodată, în toamna anului 2024, primarul se plângea că municipalitatea riscă să intre în incapacitate de plată şi fondurile trebuie administrate cu grijă.
Primăria Slatina dublează suma pentru protocol în 2025, față de anul trecut. Primarul Mario de Mezzo a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, că majorarea este necesară pentru stabilirea unor cooperări cu localități din țările nordice, în special, pentru dezvoltarea municipiului Slatina.
Suma de 100.000 de lei este prinsă în bugetul pe anul 2025, care urmează să fie dezbătut în perioada imediat următoare, dar a făcut obiectul unei ședințe de urgență pentru acoperirea unor cheltuieli cu ocazia vizitei unui reprezentant al firmei Interhealth Canada.
Este firma cu care ar edilul ar urma să se discute, din nou, construirea unui spital în Slatina.
„Urgenţa este o vizită pe care o aşteptăm a celor de la Interhealth Canada, CEO-ul lor global - CEO înseamnă Chief Executive Oficer, un fel de director general pe lume cum ar veni - urmează să vină în România şi ca o gazdă primitoare ce Slatina se află, administraţia ... Cei cu spitalul sunt, dar compania este Interhealth Canada, sunt cei care administrează şi spitalul din Polonia. Compania este Interhealth Canada şi Canada în limba română se traduce "Canada". Şi, ca o gazdă primitoare, administraţia din Slatina şi-ar dori să-i poată oferi invitatului său cazarea pentru cele două nopţi şi mese aferente celor două zile pe care le va petrece aici. Ăsta e motivul urgenţei şi al faptului că nu aşteptăm până la buget, pentru că în acest moment nu avem prevăzută posibilitatea de a acorda cazare şi masă.
Dublarea sumei înseamnă oportunităţi de dezvoltare pentru Slatina”, a declarat primarul.
- Anul trecut, excursie tot pe bani publici, în Polonia
La începutul lunii noiembrie 2024, în plină campanie electorală pentru primul tur al prezidenţialelor (anulat, între timp!), primarul Slatinei a făcut o excursie în Polonia, alături de o delegaţie a cărei componenţă n-a făcut-o publică. Totodată, nu se ştia nimic nici despre costurile deplasării sau sursa finanțării acesteia.
El anunţa la acea dată doar că a semnat un memorandum cu o firmă privată din Polonia pentru construirea unui spital municipal.
Din postările de pe social media am reuşit să aflăm, însă, că actualul viceprimar Iani Mihalache a fost alături de edil în Polonia, dar şi directorul CAO, George Ionică. Remarcam, totodată, din datele publice disponibile, că din delegaţie n-a făcut parte niciun specialist în sănătate sau în servicii medicale.
Până la această dată, excursia plătită din banii slătinenilor n-a avut nicio urmare concretă până în prezent. A fost vorba doar despre o acţiune de PR a primarului De Mezzo, în contextul campaniei electorale pentru primul tur al prezidenţialelor. Chiar şi aşa, candidatul susţinut de primar n-a reuşit să intre nici măcar în top trei al preferinţelor slătinenilor.
Mai mult, prefectura Olt a constatat ilegalitatea Hotărârii Consiliului Local Slatina privind acordul pentru un memorandum cu o companie poloneză pentru construirea unui spital, ceea ce face ca documentul semnat de primar în Polonia să fie lipsit de valoare juridică.
- Sunt bani pentru protocol, dar nu pentru premierea elevilor cu performanţe deosebite
La fiecare început de an, Primăria Slatina premia elevii şi sportivii cu rezultate deosebite înregistrate anul trecut, dar şi profesorii şi antrenorii lor, în cadrul festivităţilor de marcare a primei atestări documentare a oraşului. În acest an, noua administraţie PNL condusă de Mario De Mezzo i-a ignorat pe aceştia.
Primăria a premiază, în schimb, doar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Este vorba de peste 1.400 elevi, sportivi, profesori şi antrenori cu rezultate deosebite înregistrate în 2024.
După ce reprezentanţii Opoziţiei au criticat decizia edilului de a-i igora pe performerii oraşului, Mario De Mezzo a ieşit în social-media şi a asigurată că aceştia vor fi premiaţi, dar la vară.