Profesorul slătinean Constantin Voinescu a încetat din viaţă

Profesorul Constantin Voinescu, cetăţean de onoare al municipiului Slatina, a încetat din viaţă. El avea 80 de ani.


 Istoricul Aurelia Grosu a făcut tragicul anunţ pe Facebook.

 „O veste incredibilă, tragică, neașteptată! Profesorul, scriitorul spiritual și profund, vertical și exigent Constantin Voinescu,  nu mai este printre noi! Ne veți lipsi în fiecare zi, dragă domnule Profesor! Dumnezeu să-l odihnească în lumea drepților!”, a transmis ea.

Constantin Voinescu s-a nãscut la Timișoara, la 6 martie 1944, și este absolvent al Facultãţii de Filologie a Universitãţii din Timișoara, în 1967. Își începe cariera didacticã la Bârla, în județul Argeș, publicând frecvent prozã în presa literarã. Din 1975 se stabilește la Slatina, unde îndeplinește funcții de lider cultural. Debutează cu prozã scurtã în volumul colectiv Pãmânt în primãvarã, colaborează cu mai multe reviste literare, publicând o mare parte dintre prozele care fac parte din volumul cu titlul provizoriu Dii, tovarășe prim!, aflat în pregătire. Este membru al clubului slãtinean de umor Pașaport de oltean, publicând epigrame în volumele umoristice din ţară, precum și în volumul Puterea râsului. Este profesor de limba și literatura românã la Școala Eugen Ionescu din Slatina.

 La începutul anului, el a primit distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Slatina.

 Constantin Voinescu este bunicul artistei Ioana Anuţa - Jo.