PSD Olt, locul 2 pe ţară, prima reacţie după primul tur al prezidenţialelor: Înțelegem acest semnal și ne propunem să adaptăm constant politicile noastre

PSD Olt transmite prin intermediul unui comunicat de presă că recunoaște semnalul transmis de votanți, inclusiv în județ, prin susținerea unui candidat independent, angajându-se să-și adapteze politicile pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.


Organizația PSD Olt s-a clasat pe locul doi la nivel național, după Buzău, în ceea ce priveşte numărul de voturi pentru candidatul Marcel Ciolacu.

„PSD Olt - Locul 2 pe țară! Vă mulțumim pentru încredere! Datorită votului dumneavoastră, organizația județeană se plasează pe locul secund, după Buzău - județul care a dat candidatul la prezidențiale. Acest rezultat confirmă că încrederea în echipa care contează pentru județul Olt rămâne puternică și ne motivează să continuăm să muncim pentru comunitățile noastre. Din păcate, candidatul nostru nu a intrat în turul al doilea al alegerilor, iar acest fapt subliniază o realitate importantă: cetățenii, inclusiv în județul Olt, și-au îndreptat un vot semnificativ către un candidat independent, ceea ce reflectă clar așteptările lor față de clasa politică. Înțelegem acest semnal și ne propunem să adaptăm constant politicile noastre, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor și dorințelor oamenilor. Rămânem dedicați, atenți la așteptările dumneavoastră și hotărâți să facem tot ce este mai bine. România și județul Olt au nevoie de politicile bune ale PSD”, transmit social-democraţii.

La nivelul judeţului Olt, candidatul PSD Marcel Ciolacu a luat cele mai multe voturi, cu peste 31.000 mai multe decât Călin Georgescu, independentul care a câştigat primul tur al prezidenţialelor. Pe locul trei în preferinţele oltenilor s-a clasat George Simion, urmat de Elena Lasconi. Nicolae Ciucă este abia pe locul patru, adunând cu chiu cu vai puţin peste 15.500 de voturi din tot judeţul.

Călin Georgescu a câştigat alegerile în cele două oraşe din judeţul Olt care sunt conduse de primari liberali, Slatina şi Drăgăneşti-Olt. În celelalte localităţi urbane, candidatul PSD Marcel Ciolacu a luat cele mai multe voturi. Potrivit rezultatelor finale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în cele mai multe oraşe din judeţul Olt, candidatul PSD Marcel Ciolacu a luat cele mai multe voturi. Călin Georgescu a câştigat la Slatina şi Drăgăneşti-Olt, singurele localităţi urbane din judeţ cu primari PNL.