PSD preia inițiativa după promisiunea neonorată a primarului din Slatina şi depune proiectul pentru acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă

PSD a preluat inițiativa depunerii proiectului pentru acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă cetățenilor din Slatina, după ce primarul Mario De Mezzo nu şi-a respectat promisiunea de campanie.


Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, l-a provocat pe primar să respecte promisiunea de campanie privind acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă cetățenilor din Slatina, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Astfel, cei opt consilieri ai PSD Slatina, împreună cu preşedintele filialei, deputatul Marius Iancu, şi secretarul Cosmin Floreanu, au depus un proiect în acest sens, miercuri, la secretarul municipiului.

„În urmă cu mai mult de șapte zile, actualul primar Mario De Mezzo a primit o provocare din partea domnului președinte al Consiliului Județean și președintele Partidului Social Democrat, domnul Marius Oprescu. Provocarea era să-și respecte promisiunea de campanie și să depună proiectul cu cei cinci metri cubI de apă acordați gratuit cetățenilor orașului Slatina. Acest lucru nu s-a întâmplat. Noi vrem ca promisiunile din campanie să fie onorate. Pentru Partidul Social Democrat contează ca cetățenii să nu fie mințiți și manipulați. Contează să fim politicieni onești și să respectăm votul și dorința cetățenilor. De aceea, astăzi, consilierii Partidului Social Democrat au depus acest proiect la secretarul general al Primăriei Slatina. Acest proiect care prevede acordarea celor cinci metri cubi de apă fiecărei gospodării din Slatina”, a declarat Marius Iancu.

El şi-a exprimat speranţa că promisiunea de campanie a primarului s-a bazat pe lucruri concrete şi va putea fi implementată.

„Eu sunt convins că primarul De Mezzo, în campanie, a avut niște fundamentări, niște evaluări corecte și nu a umblat pe la ușile oamenilor doar ca să facă o bază de date, la momentul acela, cu care ulterior să-i bombardeze pe cetățeni cu mesaje politice”, a mai declarat Iancu.

PSD a criticat lipsa de acțiune a administrației conduse de De Mezzo și a subliniat că echipa lor susține proiectele benefice pentru cetățeni și dezvoltarea orașului, asumându-și rolul de a iniția și sprijini astfel de măsuri.

„Noi, așa cum i-am spus domnului primar la intrarea în primărie, îl ajutăm să implementeze acest proiect. Consilierii Partidului Social Democrat votează și susțin acest proiect. Acum că domnul primar s-a hotărât să nu mai facă politică și doar administrație, după cum dumnealui a declarat, sperăm să aibă tot timpul și să poată să implementeze și să găsească soluțiile legale de a implementa acest proiect. Așa cum am spus-o de fiecare dată, echipa Partidului Social Democrat susține orice proiect de dezvoltare pentru orașul Slatina, orice proiect benefic pentru cetățeni și pentru orașul nostru. Noi suntem echipa care contează pentru cetățenii orașului Slatina și vom fi întotdeauna alături de ei”, a mai spus Iancu.

La rândul său, liderul grupului de consilieri PSD Cristian Cismaru şi-a exprimat speranţa că proiectul se va regăsi pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local Slatina.

„Am depus astăzi, împreună cu colegii mei din PSD, acest proiect care contează pentru slătineni. Am văzut că nu este inițiativă din tabăra cealaltă, au fost doar vorbe în vânt. În momentul de față, noi am luat această inițiativă, am depus acest proiect de hotărâre, l-am inaintat către domnul secretar al municipiului Slatina spre a parcurge toate etapele legale, astfel încât să fie introdus în prima ședință de Consiliul Local și supus aprobării atât de către noi, cât și de către consilierii PNL. Este un proiect important, este un proiect care stă pe buzele slătinenilor de foarte mult timp și un proiect pentru care nu s-a făcut absolut nicio inițiativă. 

Ăsta este motivul pentru care noi am luat această inițiativă, pentru că noi ne-am asumat că în acești patru ani de zile să realizăm și să punem umărul la inițierea și la continuarea și la realizarea de proiecte ce contează cu adevărat pentru slătineni. Noi suntem echipa care contează și noi trebuie să formăm toate aceste proiecte în Consiliul Local spre a fi puse în executare de către Primăria Municipiului Slatina”, a declarat Cismaru.