Social-democraţii slătineni au făcut un apel la responsabilitate către PNL Slatina, după ce marţi liberalii au preluat oficial conducerea primăriei.
Liberalii Laura Giura şi Viorel Rogojinaru au fost votaţi de
social-democraţi pe funcţiile de viceprimari ai Slatinei. Ulterior, Giura a
fost desemnată primar interimar pentru următoarele trei luni, până când
primarul ales îşi va prelua mandatul.
Acest lucru nu ar fi fost posibil fără votul majorităţii PSD
din legislativul local. În acest context, social-democraţii au transmis un
mesaj celor de la PNL arătând că viceprimarii PNL au fost votaţi pentru a se
asigura „o tranziţia administrativă lină”.
Totodată, printr-o postare pe Facebook, se face un apel
către liberali să se trezească la realitate şi să conştientizeze că sunt la
putere şi nu mai pot veni cu mesaje de opoziţie.
„Pentru a asigura o tranziție administrativă lină, echipa
actuală de consilieri locali ai PSD Slatina a votat propunerile PNL de
viceprimari.
Este ironic că ni se spune de către cei din PNL că nu
acceptăm faptul că am pierdut, când, de fapt, ei sunt cei care nu par să se
obișnuiască cu faptul că au câștigat.
Așadar, ieșiți din logica opoziției, de astăzi conduceți
Primăria Slatinei!
Slatina și slătinenii merită cele mai bune proiecte și
inițiative, iar noi ne dorim să vedem continuată munca începută de
administrația anterioară.
PSD Slatina reafirmă
angajamentul față de cetățeni, prin vocea majoritară a consilierilor locali,
care vor contribui cu soluții viabile pentru un oraș mai frumos și mai prosper”,
arată PSD Slatina.