Judeţul Olt s-a alăturat marii răscoale ţărăneşti la mijlocul lunii martie a anului 1907. În scurt timp, ţăranii din peste 20 de localităţi oltene s-au ridicat pentru a-şi cere drepturile şi s-au îndreptat spre Slatina, unde au creat panică generală.
„Iminenţa pătrunderii răsculaţilor în Slatina determină autorităţile să solicite întărirea prezenţei militare în zonă, prin transferarea unor unităţi de cavalerie şi infanterie de la Corpul I Armată din Craiova. Dirigintele poştei din Slatina, Eugeniu Castan îşi informa superiorii de la Bucureşti asupra faptului că şeful gării din oraş solicita telegrafic Parchetului trimiterea unui batalion având informaţia că «va fi prădată şi aprinsă gara» în care se găseau 300 de vagoane cu grâu. Telegrama menţiona starea de panică a locuitorilor oraşului, operaţiunile militare întreprinse la barierele şi pe centura localităţii. Telegramele expediate la Bucureşti începând cu data de 25 martie 1907 de primarul oraşului Slatina, C. Drăgoescu, deputatul Stăncescu, sau de C Manu, prefectul de Olt, relevă la unison că mişcările ţărăneşti nu mai puteau fi oprite”, explică Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt, în anuarul „Muzeul Oltului 2”, apărut în 2012.
Pentru a ţine sub control situaţia, prefectul a decis să formeze o gardă civilă înarmată, din care făceau parte negustori, comercianţi şi proprietari locali, pe care a dotat-o cu 200 de arme şi 800 de cartuşe.
Slatina, loc de refugiu pentru proprietarii din Olt
Noul prefect de Olt, Constantin Anghel, împreună cu Take Protopopescu au iniţiat primele măsuri de conciliere a spiritelor, adresându-se ţăranilor din comunele Coteana şi Curtişoara. Demersurile erau iminente, Slatina riscând în caz contrar să fie atacată. În memoriile sale, scrise imediat după evenimentele din 1907, prefectul vorbeşte despre acest episod, precum şi despre faptul că Slatina devenise un loc de refugiu pentru proprietarii Oltului şi relatează cum unul dintre aceştia, bătrânul Take Cazan, a ales să rămână la conacul său de pe malul Oltului pentru a întâmpina furia răsculaţilor. Astfel, atunci când ţăranii, cu care Take Cazan fusese drept şi omenos, au venit să distrugă conacul, bătrânul a început să le reamintească viaţa tihnită pe care au trăit-o.
„Ei ascultau cu luare aminte clătinând din cap şi numai din când în când întrerupeau cu câte un aşa. La urmă ar fi rămas nedumeriţi dacă unul din ei nu-i scotea din încurcătura în care-i pusese vorbele de miez ale boierului, zicând că: toate-s bune, dar că a venit «rivoluţia» şi trebuie să le lase lor în stăpânire moşia, după cum s-a făcut peste tot. Văzând apoi boierul că n-are încotro, le declară că e de acord să le cedeze moşia prin act scris, cu condiţie însă să-l apere împotriva străinilor care ar veni peste el. Apoi a şi întocmit actul, după ce a avut însă grijă să-i puie ca dată anul următor 1908, spre a asigura astfel eventual un motiv de anularea actului. Când au fost să plece, unul dintre ei a obiectat, întrebând cum rămâne cu «rivoluţia» dacă-i lăsată casa boierului nevătămată. Atunci ceilalţi s-au rugat de boier să-i lase să strice măcar ceva în casă. El s-a învoit şi la asta, iar ei au intrat cu sfială în casă, în vârful picioarelor şi cu căciula în mână, ca în biserică, de au spart o oglindă din perete şi astfel «rivoluţia» a fost satisfăcută. Seara, venind în sat un alt grup de răsculaţi să prăpădească locuinţa boierului rămasă nepustiită, sătenii s-au ţinut de vorbă şi au ieşit să o apere şi, după o bătaie cruntă, au izbutit să alunge pe năvălitori şi să apere pe boier, aşa cum se legaseră”, povestea prefectul Constantin Anghel în volumul „Amintirile unui fost prefect din timpul răscoalelor”, apărut în 1912.
Cu toate acestea, răscoala a căpătat amplitudine, iar în Slatina, Caracal şi Balş au fost organizate centre de comandă ale represiunii şi s-au operat arestări masive, documentele rămase din acea perioadă amintind de închisorile pline de ţărani.
Sute de ţărani, închişi în penitenciarul de la Slatina
Mai mulţi ţărani din judeţul Olt au ajuns după gratii, în închisoarea de la Slatina fiind interogaţi, torturaţi, lipsiţi de igienă şi asistenţă sanitară. „Din judeţul Olt, în închisoarea din Slatina au fost încarceraţi până la 19 martie 70 de ţărani, iar până la sfârşitul lunii numărul a ajuns la 268. Din aprilie până în iulie au mai fost închişi 242 de ţărani, fapt ce denotă că mişcările ţărăneşti au continuat în Olt până în perioada secerişului”, notează Laurenţiu Guţică în anuarul „Muzeul Oltului 2”. La 30 aprilie 1907, răsculaţii închişi la Slatina se adresau Prefecturii Olt în vederea eliberării condiţionate pentru efectuarea lucrărilor agricole de primăvară.
„Vântul urât al nebuniei a trecut, aveţi pietate de copilaşii noştri care strigă şi aşteaptă libertatea părinţilor, a soţiilor fără sprijin, a părinţilor noştri sfâşiaţi de durere. Vă rugăm, domnule prefect, ca un părinte al judeţului, să fim puşi în libertate pentru munca câmpului, rămâind a ne prezenta când vom fi citaţi, noi găsindu-ne oricând la casele noastre. Cu aceasta atât statul cât şi judeţul ar fi scutite de atâtea cheltuieli, iar noi ne-am putea face munca şi întreţine familia”, mai aflăm din „Muzeul Oltului 2”.
