Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 ani, la castelul Balmoral din Scoția
„Regina a murit în pace la Balmoral, astăzi după-amiază. Regele (Charles) și regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce mâine la Londra", se spune într-un comunicat al Palatului Buckingham.
Potrivit presei britanice, regina va beneficia de funeralii de stat complete iar publicul va avea ocazia de a-și lua adio de la suverana care a domnit mai bine de 70 de ani.
Joi, după prânz, presa din Regat a anunțat că Elisabeta a II-a este sub supraveghere medicală la reședința din Balmoral, Scoția
„În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați de sănătatea Majestății Sale și i-au recomandat să rămână sub supraveghere medicală”, se menționa într-un comunicat citat de BBC.
Radiodifuzorul britanic a relatat că, anterior, suverana Marii Britanii s-a retras miercuri dintr-un Consiliu Privat virtual, iar medicii au sfătuit-o să se odihnească.
Problemele reginei au reapărut în discuția publică după ce Elisabeta a II-a a primit-o, marți, la castelul Balmoral, pe Liz Truss, în vederea învestirii în funcția de prim-ministru.
Regina Elisabeta a II-a a fost singurul monarh britanic care a sărbătorit 70 de ani de domnie. Anul 2022 a marcat celebrarea Jubileului de platină. De asemenea, a fost a șasea femeie care a urcat pe tronul Marii Britanii. Regina și-a pierdut soțul, Prințul Philip, pe 9 aprilie 2021. Acesta avea 99 de ani.
Ce se întâmplă după moartea Reginei Elisabeta a II-a
A doua zi după decesului Elisabetei a II-a, Consiliul pentru Accederea la Tron (Council of Accession) se va reuni la Palatul St James pentru a-l proclama pe Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, drept noul suveran.
Apoi, Charles va ține primul său discurs în calitate de șef de stat al Marii Britanii.
Încoronarea regelui ar urma să aibă loc la câteva luni de zile după înmormântare, iar titlul de Prinț de Wales va fi transferat prințului William.
Este de așteptat ca înmormântarea reginei să aibă loc la 10 zile după deces.
În acest timp, trupul ei va rămâne inițial la Palatul Buckingham, apoi va fi mutat la Westmnister Hall, unde publicul îi va putea aduce un aduce un ultim omagiu.