Rostopasca - Vindecă hepatita şi pancreatita, reduce colesterolul

Botezată de romani „Chelidonium”, „darul cerului”, întrucât se credea că are o forţă la fel de mare ca cea a soarelui, această plantă are este unul dintre cele mai puternice şi eficiente remedii naturiste. Paracelsus făcea o analogie între laptele ei de culoare portocalie şi secreţia biliară, folosind-o în vindecarea ficatului, a bilei şi-a fierii, scrie ziuadecluj.ro.

Chiar şi Hahnemann, fondatorul homeopatiei, îşi vindeca bolnavii de ficat cu rostopască, în vreme ce cu mult înaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei şi a conjunctivitei. O confirmare „istorică” a calităţilor ei îi aparţine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o într-o pictură, după ce cu ajutorul ei, s-a vindecat de o boală de ficat.

 

Astăzi, rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecţiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infecţiile virale, încă imposibil de tratat cu medicamentele actuale. Dar să-i cunoaştem mai îndeaproape „minunile”. Compuşii activi sunt din rostopască sunt: alcaloizii (protopina), chelidonină, saponozide, enzime, rezine, acidul chelidonic, acid nicotinic, acid ascorbic şi carotenoizi. Preparatele pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice şi stimulează secreţiile digestive. Extern, are acţiune: antiseptică, antibacteriană, regenerantă, cicatrizantă, antitumorală.
 
Indicaţii terapeutice
 
Rostopasca este recomandată în terapia naturistă a afecţiunilor hepatice, în procesul de cicatrizare a unor boli de piele, negi, în cazurile de icter, constipaţie, reumatism etc. Spasmele digestive - sunt eficient combătute de către tinctura de rostopască, din care se iau câte 3-4 linguriţe pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de câte ori apar spasme, anumite substanţe conţinute de această plantă (alcaloizi) relaxând prompt musculatura netedă a tubului digestiv.
 
Dischinezia biliară - un grup de cercetători români, conduşi de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele excepţionale ale rostopascăi în combaterea tulburărilor biliare, inclusiv a dischineziei. Se administrează pulberea, câte un vârf de cuţit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 şi 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauză, după care se poate relua. Are o eficienţă greu de egalat de orice medicament de sinteză. Tratamentul este foarte eficient şi pentru prevenirea litiazei biliare.
 
Indigestia şi dispepsia - conform cercetărilor medicului german J.C. Bauman, nu există medicament mai eficient ca rostopasca în tratarea problemelor legate de digestie. Jumătate de linguriţă de tinctură de rostopască, administrată de 4 ori pe zi, diminuează senzaţia de greaţă, stimulează puternic producerea de sucuri gastrice şi de bilă, elimină starea de disconfort, de greutate în stomac, ce apare în cazul indigestiei. Fiecare doză de rostopască se ia cu 10 minute înainte de masă. Se ţin cure de câte 3 săptămâni.
 
Migrena biliară, migrena în general - se ia o linguriţă rasă de pulbere de rostopască pe stomacul gol, în doză unică, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: în mai puţin de o oră, bila este drenată, durerile de cap şi senzaţia de greaţă dispar, la fel ca şi sensibilitatea excesivă la zgomote, la lumină şi la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci când apar durerile de cap şi celelalte simptome specifice migrenei.
 
Pancreatita - iată o reţetă care face adevărate minuni în această afecţiune periculoasă şi greu de tratat: cinci grame de rostopască uscată şi mărunţita se opăresc cu un litru de apă clocotită şi se lasă să se infuzeze 12 ore, într-un vas smălţuit (extractul nu trebuie să intre în contact cu metale). Ideal este să se prepare infuzia la ora şase seara şi să se strecoare la şase dimineaţa, când se mai adaugă 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră (nu de alt soi) şi se amestecă bine. Se ia o lingură din acest preparat, din oră în oră, înainte sau după ce mâncăm. După 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar.
 
Boli de ficat - ceea ce medicina populara ştie dintotdeauna, a fost confirmat şi pe cale ştiinţifică: rostopasca este un extraordinar stimulent al funcţiei hepatice. Se administrează sub formă de pulbere, câte un vârf de cuţit (aproximativ 0,5 grame) de 4 ori pe zi, în cure de 21 de zile, cu 7-10 zile de pauză. Este un remediu excelent, pentru persoanele cu afecţiuni ale ficatului apărute în urma intoxicaţiilor şi a otrăvirilor, a infecţiilor cu virusul hepatitei.
 
Herpesul bucal şi herpesul genital - se combat eficient, atât intern, cât şi extern, cu ajutorul tincturii de rostopască. Intern, se administrează câte o linguriţă de tinctura de trei ori pe zi în cure de 12 zile. Pentru utilizarea externă, se combină tinctura de rostopască, în proporţii egale, cu tinctura de propolis, şi se aplică prin picurare (nu prin tamponare cu vată) pe zona afectată, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide şi de durată.
 
Cancerul - rostopasca este pe cale să provoace o puternică dispută în lumea specialiştilor, legată de tratarea bolii canceroase. De „vină” sunt cercetătorii din spaţiul ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascăi asupra cancerului vreme de mai multe decenii şi au creat chiar un medicament de semi-sinteză, derivat din ea: „Ukrain”. Din cercetările lor rezultă că sucul de rostopască aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar şi pe tumorile exteriorizate, face adevărate minuni, în timp ce pulberea administrată intern ameliorează starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de linguriţă de pulbere de rostopască de 4 ori pe zi, în cure de două luni, cu 3 săptămâni de pauză. Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de către sistemul imunitar) şi cu o posibilă acţiune citostatică directă. Conform cercetătorilor ruşi şi ucraineni, substanţele active din rostopască sunt eficiente în cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de sân, de ficat. 
 
Hepatita virală - fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient această boală, într-un mod mai puţin obişnuit: cu băi cu infuzie combinată de rostopască. În fiecare seară, se fac băi de mâini şi de picioare cu apă fierbinte, în care se pun 1-2 litri de infuzie combinată de rostopască. Se ţine fiecare membru vreme de 15 minute în baie, apoi se tamponează uşor cu un prosop (nu se clăteşte şi nu se şterge). Este un tratament blând şi eficient, prin care principiile active ale plantei sunt preluate de către circulaţia sanguină periferică şi sunt transportate în ficat, unde îşi exercită acţiunea terapeutică.
Sursa: www.dcnews.ro