A fost identificat tânărul care l-a bătut crunt pe Sabin Bratu, în apropierea unei secţii de votare din Slatina. Victima a ajuns la un spital din Craiova, având faţa tumerfiată.
Poliţiştii confirmă că este vorba despre Eduard Fierascu, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală în urma incidentului din Slatina.
„La data de 24 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la unitatea spitalicească și acuză că ar fi fost agresată fizic.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 37 de ani, din municipiul București, în timp ce se afla pe strada Centura Basarabilor, din municipiul Slatina, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr de 32 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict spontan.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.
Reprezentanţii PSD acuză că agresorul este membru al aşa-zisului „Clan al Sportivilor” şi apropiat de primarul Mario de Mezzo.
În urma incidentului, reprezentanţii PSD Slatina au transmis un comunicat de presă prin care condamnă violența și cere încetarea acestei practici, subliniind că astfel de comportamente nu au loc într-un oraș precum Slatina. Aceştia îl acuză pe primar de implicarea unui clan interlop în ziua votului.
„PRIMARUL MARIO DE MEZZO A SCOS CLANUL SPORTIVILOR ÎN STRADĂ, ÎN ZIUA VOTULUI
DIRECTORUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE PAZĂ, SABIN BRATU, BĂTUT ÎN FAȚA UNEI SECȚII DE VOTARE!
Din disperare că Nicolae Ciucă nu ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, primarul Mario De Mezzo a scos clanurile interlope în stradă!
Sabin Bratu, directorul Serviciului Județean de Pază a fost bătut în fața secției de votare de la Colegiul Național "Ion Minulescu" de un membru al Clanului Sportivilor, clan controlat de primarul Mario De Mezzo!
Nu este prima dată când De Mezzo face propria lege în Slatina și se folosește de clanuri interlope.
În timpul Festivalului "Oltenii și Restu' Lumii" un alt membru al PSD Slatina a fost lovit!
Acest tip de comportament trebuie să înceteze, acest mod violent de a face politică trebuie stopat!
De la manipulare și minciună, s-a ajuns la violență!
Este prea mult, MARIO DE MEZZO!
SLATINA NU ESTE ORAȘUL CLANURILOR, AL INTERLOPILOR SI AL UNUI PRIMAR...ORDINAR!”, transmite PSD Slatina.