Secerișul de odinioară, pe moşia unui boier din Olt: Munca agricolă de acum 100 de ani (FOTO)

Temperaturile ridicate din ultimele zile ne fac să căutăm umbra şi să evităm să ieşim din casă, însă strămoşii noştri nu aveau aceleaşi opţiuni, acum un secol. Secerişul şi alte munci agricole se desfăşurau la termen, indiferent de cât de cald era.


Istoricul slătinean Aurelia Grosu a postat pe pagina sa de Facebook, imagini de acum 100 de ani, din iunie 1924. Sunt surprinse activităţile din „luna secerișului”, notează ea, pe moșia boierului Colibășanu de la Văleni din Câmpia Boianului.


  • Foto Secerișul de odinioară, pe moşia unui boier din Olt: Munca agricolă de acum 100 de ani (FOTO)
  • Foto Secerișul de odinioară, pe moşia unui boier din Olt: Munca agricolă de acum 100 de ani (FOTO)


În funcţie de climă şi de zonă, dar şi de soiurile de grâu existente la noi în ţară la începutul secolului al XX-lea, recoltatul grâului începea la sfârşitul lunii iunie şi se încheia, în zonele răcoroase, în luna august.

Seceratul păioaselor (grâul, secara, orzul) era însoţit de obiceiuri de mare spectacol. Cele mai multe practici agrare şi, în acelaşi timp, cele mai bogate în simboluri se concentrau la începutul şi la sfârşitul recoltatului.


  • Foto Secerișul de odinioară, pe moşia unui boier din Olt: Munca agricolă de acum 100 de ani (FOTO)
  • Foto Secerișul de odinioară, pe moşia unui boier din Olt: Munca agricolă de acum 100 de ani (FOTO)


De la sămânţa semănată până la sămânţa recoltată, iar de aici până la transformarea ei în pâine, grâul este prezent în toate obiceiurile calendaristice şi însoţeşte zi de zi viaţa omului, inclusiv în momentele sale de răscruce: naşterea, căsătoria şi moartea ("Sărbători şi obiceiuri româneşti", Ion Ghinoiu, Ed. Elion, 2002). Nu există plantă, în afară de grâu, şi nici aliment, în afară de pâine, să adune în jur atâtea obiceiuri şi tradiţii populare.

La fel ca sufletul omului, spiritul grâului străbate trei lumi: preexistenţa, de la sămânţa semănată la sămânţa încolţită; existenţa, de la sămânţa încolţită la sămânţa recoltată; postexistenţa, de la sămânţa recoltată şi măcinată la pâinea sacră. Viaţa grâului şi viaţa omului sunt cosite de moarte cu aceleaşi unelte: secera sau coasa.

La moartea (seceratul) grâului, oamenii încercau să se asigure că rodul nu se va pierde prin două practici magice: lăsarea unui mănunchi de spice netăiate pe ogor, numite Barba Pământului, Barba lui Dumnezeu, Barba Popii, Iepurele (în ţinuturile extracarpatice) şi prin tăierea ultimelor spice şi păstrarea lor sub formă de mănunchi, snop sau împletitură din spice de grâu, numită Cununa Grâului, Buzdugan sau Peană (în ţinuturile intracarpatice).