Orice psiholog sau medic specialist vă va explica pe îndelete că un copil ce suferă de ADHD nu este capabil să se concentreze pe un lucru, stimulii din jurul sau putând uşor să îl perturbe şi să îl facă să îşi schimbe foarte repede atenţia de la un lucru la altul. Hiperactivitatea şi impulsivitatea sunt trăsături caracteristice ale ADHD-ului.
Nu trebuie să vă mire dacă copilul în cauză vorbeşte neîntrebat, nu are răbdare, nu reuşeşte să fie organizat, pierde din lucruri sau vorbeşte foarte mult. Aceste probleme cauzează de multe ori ceartă sau conflict între părinţi, discuţiile escaladând şi ajungând la proporţii greu de imaginat într-o familie. Din această cauză viaţa cu un copil cu ADHD în familie devine de multe ori agitată şi plină de evenimente de multe ori ce par incontrolabile pentru ambii părinţi. Vă prezint în continuare nouă sfaturi pentru copilul cu ADHD, bineînţeles sfaturile sunt către părinţi. Aveţi nevoie de multă înţelegere şi răbdare iar aceste sfaturi sunt doar o mică măsură a lucrurilor ce trebuie făcute pentru a recupera cât mai bine un copil şi a-l călăuzi către o viaţă normală.
Simplitate - copilul cu ADHD are nevoie de linişte, afecţiune şi rutină. Încercaţi să îi simplificaţi cât puteţi de mult viaţa. Îl înţelegeţi dacă sunteţi la nivelul lui pentru a trăi experienţele din punctul lui de vedere. Evitaţi violenţele, chiar şi numai cele verbale în prezenţa lui.
Calm - menţinerea calmului în cămin este cel mai bun exemplu de ce înseamnă stare de normalitate. Încercările la care sunt supuşi părinţii unui copil cu ADHD sunt de multe ori inimaginabile. Fiţi totdeauna calmi în faţă lui dar şi în discuţiile ce le aveţi cu partenerul de viaţă. În timp acest lucru scade nervozitatea copilului.
Acceptare - tratamentele sau şedinţele comportamentale de la psiholog nu declanşează schimbări imediate. Părinţii acceptă greu o astfel de realitate care le va marca viaţa. De aceea este necesar să accepţi şi să trăieşti mai departe, în noile condiţii, pentru a-l putea ajuta cât mai mult pe copil să se integreze în societate şi să tindă către o viaţă normală. Eşti părinte şi are nevoie de tine.
Răbdare - o virtute fără de care îţi va fi greu să faci faţă copilului tău. Dacă nu o ai, răbdarea trebuie învăţată. Stările de agitaţie şi nervozitate cu care te vei confruntă ca părinte te vor pune la încercare. De multe ori nu vei avea niciun instrument de luptă împotriva acestor stări.
Fii pozitiv - întotdeauna gândeşte-te la calităţile sau la lucrurile bune ale copilului tău. O astfel de gândire îţi dă încredere că poţi să îl recuperezi către o viaţă normală. O listă cu calităţi şi lucruri pozitive este indicat de făcut şi chiar de afişat la loc vizibil în casă. Cu cât crezi mai mult că stă în puterea ta recuperarea copilului, cu atât şansa de a se întâmpla este mai mare.
Autocontrol - stările de nervozitate pot fi adevărate pietre de moară. O atitudine corectă în faţa copilului când acesta trece printr-o „criză de nervi” este să vă păstraţi autocontrolul şi să vorbiţi cu el calm şi liniştit. Acest comportament, în timp, va fi copiat de copil. Nu vă ajută la nimic să vă pierdeţi şi să alimentaţi starea de nervozitate a copilului cu nervii şi frustrările dumneavoastră.
Fii informat - citeşte în permanenţă despre afecţiunea copilului tău. Trebuie să cunoşti mecanismele care stau în spatele afecţiunii pentru a putea interveni în cunoştinţă de cauză când va trebui. Lumea evoluează şi apar mereu metode de luptă noi împotriva afecţiunilor. Cu cât eşti mai informat, cu atât şansa de recuperare este mai mare.
Obiective realiste - stabileşte pentru copilul obiective realiste, pe care le poate atinge. Nu ridica ştacheta foarte sus, acest lucru te va face să îţi pierzi încrederea şi speranţa. Cu paşi mici este cel mai bine. Nu te aştepta să schimbe repede multe comportamente. Acest lucru nu este recomandat, concentraţi-vă pe unul singur o dată.
Concentrare - nu pune „ispitele” în jurul lui când este antrenat într-o activitate. Televizorul, radioul, eventual calculatorul sau consolele de jocuri nu trebuie să stea în cameră cu el când încearcă să se concentreze la o altă activitate. Îi vine foarte greu să fie focusat sau să îşi orienteze mintea către un singur lucru. Dacă nu înţelegi acest lucru pentru că este diferit faţă de tine, nu vei avea succes.
Sursa: www.neurologiepediatrica.ro
