Siminica Mirea (PSD Olt) susține un proiect de lege pentru promovarea screening-ului prin zile libere plătite

Senatorul PSD Olt Siminica Mirea se numără printre inițiatorii unui proiect de lege pentru promovarea screening-ului.


Este vorba de o inițiativă legislativă care vine în întâmpinarea planificărilor legislative existente și eglementează unele măsuri pentru promovarea screening-ului, în scopul depistării precoce a bolilor.

În consecință, inițiativa instituie următoarele drepturi:

➤ două zile libere într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se includ în durata concediului de odihnă, acordate și plătite de angajator, la cererea angajaţilor din sistemul public şi privat;

➤ două zile de scutire de frecvență într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, acordate de unitățile de învăţământ preuniversitar, respectiv de instituțiile de învățământ superior, la cererea elevilor, respectiv a studenților,

➤ două zile de permisie într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, acordate de unitățile militare, la cererea cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi a gradaților profesionişti.

De asemenea, inițiativa proiectează cadrul procedural necesar realizării drepturilor, precum şi sancțiunea aferentă, iar Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale sunt mandatate să elaboreze normele de aplicare şi Guvernul să le aprobe.

„Menționăm că funcţionarii publici au dreptul la o zi liberă plătită pentru efectuarea controlului medical anual, acest drept fiind stabilit prin lege. Spre deosebire de funcţionarii publici, salariații au acest drept numai dacă este stabilit prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Controlul medical anual este necesar pentru a monitoriza starea generală a sănătății unei persoane.

În schimb, investigația de screening este mult mai complexă şi necesită o abordare generală, aplicabilă fără discriminări. Este un instrument win-win pentru angajator şi forța de muncă, prin diminuarea numărului de concedii medicale.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere.