George Simion și Ana Maria Gavrilă au anunțat miercuri că își vor depune amândoi candidaturile la alegerile prezidențiale, după care unul se va retrage.
Ei au făcut anunțul într-un clip video difuzat de Realitatea TV.
George Simion: După ce ne-am întâlnit amândoi cu Călin Georgescu, vă putem spune care e planul: toată presiunea pentru revenirea la turul 2. Noi vom face pașii necesari mai departe.
Ana Maria Gavrilă: Ne vom depune candidaturile atât eu, cât și George Simion. Ca urmare a validării, unul dintre noi se va retrage.
Lidera POT a insistat, într-un interviu din studioul HotNews, că președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că România va trimite trupe militare în Ucraina, „în linie cu statele UE”, după întâlnirile cu liderii europeni la summiturile din Franța și Anglia pe tema unei posibile păci în Ucraina. „Ba da. Ilie Bolojan a spus asta”, a susținut Anamaria Gavrilă, deși, în realitate, președintele interimar nu a spus niciodată că România va trimite militari în Ucraina.