Situată pe malul stâng al râului Olt, Slatina a căpătat încă de la apariţia sa caracteristicile unei localităţi cu rol de centru al unei zone de convergenţă, prin prisma poziţiei sale geografice. Apoi, între secolele X şi XIII începe să capete trăsături specifice unei aşezări urbane, lucru care se datorează includerii sale în circuitul comerţului intern şi internaţional.
„În jurul anului 1330, potrivit opiniei profesorului slătinean Nicolae Popescu-Optaşi, oraşul era deja format, factorii contribuitori la evoluţia sa fiind faptul că această aşezare a fost centru de formaţiune prestatală cu o poziţie strategică, de pază, transformată în centru politico-administrativ şi comercial, la întretăierea rutelor comerciale ce mergeau spre Calafat-Vidin, Turnu-Nicopol, Sibiu, Braşov. Toţi aceşti factori au influenţat decisiv devenirea istorică a Slatinei, aşezarea căpătând atributele unui oraş perfect conturat în secolul al XV-lea, menţionat în actele de negoţ dintre principalele centre de schimb de la sud de Carpaţi, Câmpulung, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Târgovişte, Bucureşti. Descoperirile numismatice făcute în Slatina şi împrejurimile sale certifică importanţa economică a localităţii, aici fiind găsite monede bizantine de bronz, veneţiene, genoveze, sârbeşti, bulgăreşti, poloneze, turceşti, ungureşti”, explică Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt în anuarul „Muzeul Oltului”, apărut în 2011.
Primele menţiuni ale Slatinei şi ale judeţului Olt
Cu toate acestea, Slatina este amintită pentru întâia dată într-un document din 20 ianuarie 1368, un hrisov emis de cancelaria voievodală a lui Vladislav I Vlaicu, document ce se regăseşte la Arhivele Statului din Braşov.
„Prin acest act, în fapt un acord comercial, Vlaicu Vodă conferea o serie de avantaje negustorilor braşoveni care îşi vindeau mărfurile în Ţara Românească şi peste Dunăre, între care scutirea de toată vama de la Slatina. Redactat în limba latină, actul nu menţionează în mod expres calitatea de oraş a localităţii, însă putem deduce importanţa Slatinei din faptul că aici a funcţionat o vamă a ţării, la început externă, apoi internă. Slatina este apoi amintită documentar la 8 ianuarie 1392 în primul hrisov intern emis de Mircea cel Bătrân, prin care domnul Ţării Româneşti dăruia mănăstirii Cozia satul numit «Cereaşov, mai sus de Slatina». Apoi, referinţele despre Slatina se înmulţesc treptat. La 26 aprilie 1500 apare un alt document fundamental pentru istoria meleagurilor oltene. Radu cel Mare, domnitorul Ţării Româneşti, înnoieşte şi întăreşte mănăstirii Ostrov (Călimăneşti, judeţul Vâlcea) un obroc (danie anuală ce se făcea în natură sau bani) anual de 2.000 de aspri «şi din judeţul Oltului cinci găleţi ohabnice de grâu şi de orz cinci găleţi». Aşadar, după ce Slatina apare semnalată documentar la 20 ianuarie 1368, de această dată avem şi certitudinea unei structuri administrativ-teritoriale a Oltului în cadrul Ţării Româneşti, în care târgul sau oraşul avea statutul unei capitale de judeţ”, adaugă Laurenţiu Guţică.
Piaţa de la Slatina, faimoasă în Ţara Românească
În ceea ce priveşte ocupaţiile locuitorilor din Slatina şi judeţul Olt, în epoca medievală oamenii locului se ocupau cu precădere cu agricultură şi negoţ.
„Documentele timpului amintesc de existenţa în cadrul comerţului negustoresc al Ţării Româneşti a pieţei negustoreşti a Slatinei, în care se tranzacţionau mărfuri locale (grâu, orz, peşte, miere, ceară, vinuri, vite, piei, blănuri, seu), orientale sau apusene (postavuri, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, unelte agricole şi meşteşugăreşti, arme). Negustorii slătineni aduceau mărfuri diverse de la Braşov, Sibiu şi de peste Dunăre, pe care le vindeau în ţară sau în judeţul Olt. Registrele vamale ale Braşovului evidenţiază pentru anii 1503, 1530, 1542, 1543 şi 1545 existenţa schimburilor comerciale cu Slatina, consemnând prezenţa în piaţa oraşului a negustorilor slătineni Petcu, Coico, Tatul, Gheorghe, Gonţa, dar şi pe locuitorii satelor Strehareţ şi Cireaşov. În registrul de socoteli al Braşovului de la 1530 mai este menţionat şi Ciocârlie din Slatina. Aceste documente prezintă faptul că în anul 1503, de pildă, valoarea importurilor făcute din piaţa Braşovului de negustorii mici şi mijlocii provenind din Slatina, prin prezenţa a opt comercianţi şi efectuarea a zece transporturi, s-a cifrat la 42.250 de aspri. Tot la începutul secolului al XVI-lea, registrul comercial al Sibiului menţionează faptul că 12 negustori slătineni au efectuat 16 transporturi cu o valoare financiară de 41.680 de dinari”, remarcă directorul Muzeului Judeţean Olt.
Detalii despre viaţa cotidiană şi evoluţia proprietăţilor la sfârşitul secolului al XVI-lea aflăm şi din două documente din 9 septembrie şi 23 noiembrie 1585, care vorbesc despre vânzări şi cumpărări de moşii din zonă, dar şi despre diverşi slătineni aduşi în faţa scaunului de judecată pentru încălcarea legii.
