Slatina s-a schimbat radical după cel de-Al Doilea Război Mondial. În primul rând, s-a transformat dintr-un oraş plin de negustori într-un oraş industrializat, cu multe fabrici şi uzine.
Astfel, în decembrie 1950 a fost înfiinţată Întreprinderea de industrie locală „Oltul”, care a reunit iniţial o serie de unităţi industriale naţionalizate sau create prin strângerea unor meseriaşi. În cadrul acestei întreprinderi s-au dezvoltat mai multe ramuri: metalurgică, cu două secţii mecanice, secţia pentru corpuri de iluminat fluorescent şi dispozitive pentru legături electrice şi mecanice; ramura lemn cu secţiile tâmplărie şi mobilă pentru comerţ interior şi începând cu anul 1965, pentru export.
Tot în cadrul acestei întreprinderi funcţionau o secţie de ţesut covoare, un atelier care producea jaluzele. În 1957 a fost înfiinţată o altă întreprindere, „Steaua Roşie”, fiind comasate moara Aluta şi fabrica de paste. La începutul anilor ’60 s-a ridicat şi Uzina de aluminiu, în 30 iunie 1965 fiind obţinută prima şarjă de aluminiu românesc.
„Pentru amplasarea uzinei s-a căutat cel mai apropiat loc de Uzina de alumină din Oradea, care să poată fi alimentat cu energie electrică necesară obţinerii aluminiului metalic. Energia electrică corespunzătoare a fost găsită în zona cuprinsă între hidrocentrala de pe Dunăre şi termocentrala Paroşeni, pe atunci în exploatare. La 1 martie s-a stabilit construirea Uzinei de aluminiu la Slatina”, se arată în volumul „Pagini de monografie: Slatina”, apărut în 1972.
În anii următori se ridicau: Uzina de prelucrare a aluminiului, în 1969 şi Fabrica de produse cărbunoase, în 1970.
Dublarea populaţiei
Graţie afluxului de forţă de muncă spre uzinele şi fabricile ce au apărut în Slatina, populaţia oraşului a crescut foarte mult, ajungând la peste 27.000 de persoane. „Noii locuitori ai Slatinei sunt din toate provinciile ţării, dar cei mai mulţi au venit din mediul rural al judeţului şi din cel al judeţelor limitrofe, în special din judeţul Dolj. Ţăranii din jurul Slatinei au schimbat astfel îndeletnicirile lor milenare şi s-au transformat în muncitori industriali”, spun autorii monografiei din 1972.
Creşterea populaţiei a impus şi introducerea transportului în comun în oraşul de pe malul Oltului.
„Transportul în comun până în anul 1951 era inexistent. Pe străzile prăfuite ale Slatinei circulau rar trăsuri sau căruţe. În 1951 au fost puse în funcţiune două autobuze cu un singur traseu lung de aproximativ patru kilometri. În anul 1965 s-a ajuns la 15 autobuze, cinci autogetaxuri, trei autofurgonete şi la 11 trasee, cu o lungime de 69 de kilometri”, potrivit aceleiaşi monografii.
Instituţii culturale construite în anii ’50
Pe parte culturală, în Slatina a fost înfiinţată în ianuarie 1951 biblioteca orăşenească, în al cărui inventar figurau la început 2.000 de volume şi unde se organizau diverse evenimente. În 1955 existau puţin peste 500 de cititori, în 1965 erau înregistraţi în evidenţe 2.100 de cititori şi numărul acestora a continuat să crească de la an la an, la fel ca şi fondul de carte al instituţiei.
„Biblioteca funcţionează cu mai multe secţii: secţia de completare şi organizare a colecţiilor, secţiile de împrumut pentru cititori, două săli de lectură pentru adulţi şi copii şi o secţie muzicală. În oraş mai funcţionează 14 biblioteci documentare, opt şcolare, 29 sindicale şi trei meşteşugăreşti”, conform „Pagini de monografie: Slatina”.
Un an mai târziu era înfiinţat şi actualul Muzeu Judeţean Olt. Cercetările întreprinse între anii 1952 şi 1972 au dus la creşterea colecţiilor de la aproximativ 200 de piese, câte erau la inaugurarea instituţiei, la peste 9.000, la începutul anilor ’70. Tot în 1952 erau puse bazele Casei de Cultură din Slatina, pe scena acesteia lansându-se numeroase talente şi fiind organizate numeroase spectacole.
Construcţia de blocuri, începută în anii ’60
Începând cu anul 1961 au început să fie ridicate în Slatina şi blocuri, fiind construite până în deceniul următor mii de apartamente.
„Primele două blocuri au fost construite în centrul oraşului şi pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, apoi în cartierul Crişan I s-au ridicat iniţal douăsprezece blocuri cu aproximativ 1.000 de apartamente şi două blocuri cu câte 100 de garsoniere, pentru a căror încălzire s-au construit trei centrale termice, dotate cu opt cazane. De asemenea, atât pentru blocul central, cât şi pentru cele din cartierul Crişan I s-au construit trei posturi trafo pentru asigurarea iluminatului şi a forţei motrice necesare. Ulterior s-a continuat cu construiri de blocuri, fiind create cartierele Progresul I, Progresul II şi Crişan II. Astfel, până în 1972 erau ridicate peste 4.000 de apartamente”, menţionează autorii volumului „Pagini de monografie: Slatina”.
Tot în anii ’60 au fost construite şi teatrul de vară şi cinematograful „Lumina”, a fost ridicată actuala clădire a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi Policlinica veche.
