Aflată în aceste zile într-un cantonament la Constanţa, formaţia Oltul Slătioara a susţinut un meci amical în compania echipei FC Callatis Mangalia. Elevii antrenorului Manole Ioja au dat o replică bună fotbaliştilor grupării de Liga a III-a, reuşind să încheie această întâlnire la egalitate, scor 2-2. După prima repriză, finalista fazei judeţene a Cupei României avea un avantaj de două goluri pe tabelă, graţie reuşitelor semnate de Nicolae Drăgan şi Ion Vlad (cunoscut ca „Vişan”). Cu o pregătire fizică mai bună, cei de la Callatis au revenit în partea secundă, restabilind egalitatea.
Oltul va continua acest stagiu de pregătire la malul mării până marţi, când lotul echipei se va întoarce la Slătioara.