Ştefan Eduard Florin, micul matematician din Caracal. Elev în clasa a IV-a, acesta a câştigat premiul de aur al concursului „Math International Challenge”

Elev în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, din Caracal, Ştefan Eduard Florin a obţinut premiul de aur la Concursul Internațional de Matematică - Math International Challenge, desfăşurat pe 15 februarie, în Thailanda. Eduard este fascinat de lumea matematicii, iar de-a lungul timpului a câştigat numeroase concursuri.

Ştefan Eduard Florin este un elev excepțional al Şcolii Gimnaziale "Nicolae Titulescu" din Caracal, județul Olt. De asemenea, urmează cursurile Centrului British Dialogic Digital din Caracal și a absolvit cursul de Aritmetică Mentală la Centrul SmartyKids Rovine din Craiova.

Elev în clasa a IV-a, sub coordonarea învățătoarei Ruță Mihaela, Eduard s-a remarcat prin rezultate excepţionale, care l-au propulsat într-o lume fascinantă a matematicii de înalt nivel.

Unul dintre cele mai mari succese ale sale a fost obținerea medaliei de aur la Concursul Internațional de Matematică - Math International Challenge, desfășurat pe 15 noiembrie 2024. Această performanță i-a adus calificarea la Runda Globală, care a avut loc pe 15 februarie 2025 la Bangkok, Thailanda. Acolo, Ştefan Eduard Florin a strălucit, reprezentând cu mândrie România și obținând PREMIUL DE AUR. Această realizare excepțională subliniază nu doar talentul său, ci și munca susținută pe care o depune zilnic.

„Mulțumim tuturor celor care au crezut în potențialul său și l-au sprijinit financiar pentru a participa la etapa globală a acestui prestigios concurs de matematică. Eduard este un copil cu o capacitate intelectuală deosebită, iar studiul reprezintă pentru el principala preocupare”, spune mama copilului.

Performanțele sale nu se opresc aici! În palmaresul său se regăsesc numeroase premii obținute la concursuri județene, naționale și internaționale. Momentan, se pregătește intens pentru Olimpiada Internațională de Matematică Copernicus, care va avea loc la New York, SUA, unde s-a calificat cu punctaj maxim, fiind în fruntea clasamentului global. De asemenea, s-a calificat la Concursul Internațional StemCo, Runda Globală urmând să se desfășoare în Singapore.

Un alt succes remarcabil a fost calificarea sa la Olimpiada Internațională Copernicus de Științe ale Naturii, Texas Houston, dar din motive financiare nu a putut participa. Cu toate acestea, ambiția sa rămâne neschimbată: dorește să reprezinte România la cel mai înalt nivel.

Eduard nu este doar un geniu al matematicii, ci și un copil profund atașat de țara sa. Pasiunile sale sunt variate: programarea, astronomia și dansurile populare, în special călușul, tradiție specifică zonei sale natale.