Cele aproximativ 42 de străzi ale Slatinei de altădată, de la sfârşitului secolului XIX şi începutul secolului XX, te duceau în cartierele oraşului. Unele erau pavate cu bazalt şi foarte lungi, iar altele semănau mai degrabă cu un drum de ţară. Comuna urbană Slatina era compusă din centru şi cartierele Obrocarii, Caloianca, Sopot, Drumul Gării, Clocociov şi Dealul Viilor. Printre cele mai importante străzi din Slatina erau strada Bucureşti, strada Ionaşcu, strada Gimnaziului sau strada Pieţii. „La începutul secolului XX, conturul Slatinei, cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau Pârliţii, Brebenii, Mănăstirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte. Latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord de dealul Sopot”, explică Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt.
Strada Bucureşti, cea mai veche arteră slătineană
Lungă de aproape un kilometru, strada Bucureşti este una dintre cele mai vechi din Slatina. Artera pornea de la podul Olt şi străbătea oraşul de la est la vest, cuprinzând 132 de case. De numele acestei străzi se leagă construirea primului pod de fier peste un râu intern din România. Unul dintre motivele înlocuirii „podurilor umblătoare” a fost faptul că Slatina era un punct de vamă important. „Între 1888 - 1891, inginerul Davidescu construieşte aici, la vadul Slatinei, primul pod de fier peste un râu intern românesc. Pe lângă valoarea utilitară şi estetică, podul de la Slatina se constituie în prima încercare de materializare autohtonă a arhitecturii metalului, lansată cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris din anul 1889”, spune Aurelia Grosu.
De strada Bucureşti este legat şi numele dramaturgului Eugen Ionescu, după cum tot Aurelia Grosu explică: „Pe strada Bucureşti, în casa de la numărul 3, va vedea lumina zilei Eugen Dimitrie, la 13 noiembrie 1909, fiul lui Eugen N. lonescu, directorul Prefecturii de Olt şi al doamnei Terezina lonescu. Geniul literar al celui care, mai târziu, va deveni celebrul Eugen lonescu, a făcut cunoscut numele oraşului natal şi l-a fixat în memoria lumii dincolo de graniţele României”.
Familia Ionaşcu şi strada Ionaşcu
Strada Ionaşcu s-a numit iniţial „Uliţa Boiangiilor” pentru că aici locuiau cojocari şi boiangii, cei din urmă fiind vopsitori de lână. Numele de Ionaşcu a fost dat arterei după ce aici s-a construit o şcoală şi o biserică dintr-o donaţie a familiei negustorului Ionaşcu. Ionaşcu şi soţia acestuia, Neaga, au construit o biserică şi o şcoală, donaţia lor venind din averea pe care familia o strânsese ca zestre pentru fiica lor Rada. Din păcate, aceasta a murit mult prea devreme. „Pe această stradă, din averea lăsată oraşului de negustorul Ionaşcu şi soţia sa, Neaga, se construiesc biserica şi şcoala, în amintirea fondatorului, strada luând numele Ionaşcu. Averea agonisită pentru unica lor fiică, Rada, au destinat-o, după nemângâiata ei pierdere, pentru binele oraşului şi al semenilor: şcoală, spital, biserică şi întreţinerea cişmelelor care alimentau oraşul cu apă potabilă, captată din izvoarele Sopotului, deja construite de Ionaşcu”, arată specialiştii Muzeului Judeţean Olt. În locul bisericii construite de Ionaşcu se va ridica o catedrală, picturile interioare fiind realizate de pictorul Gheorghe Tătărescu.
Şcoala Ionaşcu s-a evidenţiat ca fiind una dintre cele mai bune din ţară, aici fiind şcoliţi oameni de seamă timp de mai multe decenii. În 1894, şcoala construită de Ionaşcu va fi înlocuită de o altă clădire, care mai există şi astăzi, în ea funcţionând acum Casa Corpului Didactic (CCD) Olt.
Strada Gimnaziului, numită după Gimnaziul „Radu Greceanu”
Strada Gimnaziului începea din strada Ionaşcu şi mergea către râul Olt. Potrivit specialiştilor Muzeului Judeţean Olt, denumirea străzii a venit ca urmare a construirii aici, în anul 1884, a Gimnaziului „Radu Greceanu”, actualul Colegiu Naţional „Radu Greceanu”. „În pericol de a se desfiinţa în anul 1901, gimnaziul se întăreşte an de an şi devine liceu”, precizează Aurelia Grosu.
O altă clădire importantă pentru Slatina de altădată, care se afla pe strada Gimnaziului, este moara Olteanca. Se pare că proprietarul morii, Alexandru Iliescu, era unul dintre filantropii oraşului, acesta fiind şi motivul pentru care strada primeşte numele său.
Strada Pieţei, locul copilăriei lui Dinu Lipatti
Străzile Primăriei şi Pieţei i-au condus pe oamenii acelor vremuri spre locuri ce pulsau de viaţă în societatea de altădată, primăria şi piaţa oraşului. Potrivit istoricilor, peste 50 de case se aflau pe strada Primăriei, lungă de aproximativ 500 de metri dinspre strada Ionaşcu spre Grădina Publică. Strada va lua numele de Carol după ce Primăria se va muta în noul sediu - Palatul Comunal. „Strada Primăriei începea din strada Ionaşcu către Grădina Publică, având o lungime de 500 de metri şi cuprinzând 53 de case. Puţin mai retrasă de stradă se afla Primăria Veche, de unde vine şi numele străzii. După ce primăria se va muta în propriul sediu – Palatul Comunal - unde funcţionează şi astăzi, strada va primi numele Carol”, spune istoricul Aurelia Grosu. Printre edificiile reprezentative ale străzii Primăriei se găseşte casa doctorului Gheorghe Kitzulescu, construcţia remarcându-se prin „eleganţă şi proporţie într-o fericită îmbinare a stilului neoclasic italian”. Din nefericire, casa a fost demolată de regimul comunist în anii ’80 . Printre personalităţile care au trecut pragul casei Kitzulescu se numără George Enescu, Dinu Lipatti, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu sau Tudor Arghezi.
Strada Pieţei, astăzi Bulevardul Nicolae Titulescu, şi-a dobândit numele, previzibil, prin prisma faptului că aici se afla piaţa oraşului. Artera pornea de la Primăria veche către Biserica Sopot. În anii ’30, pe această stradă s-au construit Halele, unele dintre cele mai mari din ţară, care, însă, au fost demolate tot de comunişti în anii ’80. De asemenea, pe strada Pieţei se afla casa Racoviceanu. Aici şi-a petrecut vacanţele de vară viitorul mare pianist şi compozitor Dinu Lipatti şi fratele său, Valentin. Mama lui Dinu Lipatti era născută Racoviceanu şi astfel această clădire „asemănătoare unei cule, cu ziduri masive şi boltă impunătoare, cu etaj şi cerdac, ce degaja un aspect medieval” a fost o bună perioadă de timp loc de joacă pentru micul Dinu. Vila Racoviceanu a fost dărâmată în anii ’70.
