Supralărigrea străzii Piteşti din Slatina. O parte din noul tronson, dat în folosinţă



Pe strada Piteşti din Slatina se va circula pe două benzi, pe sensul de ieşire din oraş, încă din această iarnă.

Directorul Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP), Claudiu Dascălu, spune că s-au turnat deja două straturi de asfalt, pe partea de ieşire din oraş a străzii Piteşti. Astfel strada s-a lărgit cu încă o bandă şi se va circula pe două pe două benzi de ieşire şi una de intrare.

Din primăvară, se va circula pe patru benzi.

 „Vom da în folosinţă doar partea dreaptă a străzii, astfel că până în primăvară se va circula cu două benzi pe ieşirea din oraş şi o bandă pe intrarea în oraş. Am turnat două straturi, iar la primăvară se va turna şi stratul de uzură. Cel mai probabil, săptămâna viitoare vom da în folosinţă supralărgirea de pe partea dreaptă”, a declarat Claudiu Dascălu.

Valoarea investiţiei se ridică la 5.403.651,46 lei, fără TVA, bani de la bugetul local.

Primăria a hotărât demararea acestei investiţii având în vedere că strada Piteşti asigură tranzitul prin localitate şi este prevăzută cu două benzi pe sens, până la intrarea în parcarea SC Alro SA, iar din acest punct până la ieşirea din municipiu, există doar o banda pe sens, lucru care împiedică buna fluidizare a traficului, în condiţiile în care valorile acestuia cresc de la an la an.

Totodată, reprezentanţii municipalităţii arată că asigurarea accesului dinspre municipiu către cartierul Satul Nou este din ce în ce mai dificilă, întrucât în zona respectivă exista doar o bandă pe sens, iar numărul vehiculelor care intră şi ies din acest cartier a crescut considerabil.

Administraţia locală vrea să profite şi de faptul ca, în perioada aceasta, pe strada Piteşti se află în execuţie lucrări de reabilitare a carosabilului şi trotuarelor.