Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Vultureşti, judeţul Olt, este cercetat penal, după ce Poliţia Animalelor s-a autosesizat cu privire la faptul că acesta ar fi asmuţit mai mulţi căini asupra unei pisici.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, la data de 16 martie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi asmuțit mai multe exemplare canine pe care le deține asupra unei feline, controlându-le agresivitatea.
„Din primele verificări, polițiștii au identificat un tânăr,
în vârstă de 30 de ani, din comuna Vulturești, bănuit de comiterea faptei.
În cauză, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un
dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de animale vii
pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le
creează suferință”, transmite IPJ Olt.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor
împrejurărilor în care s-a produs
evenimentul și dispunerea de măsuri legale