Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Mărunţei, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru tentativă de omor după ce i-a tăiat cu un cuţit de bucătărie pe tatăl său şi un prieten al acestuia.
Incidentul s-a produs duminică seara, la domiciliul tatălui agresorului, din comuna Mărunţei. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde au fost internate în vederea acordării îngrijirilor medicale.
„În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în seara zilei de 09.03.2025, în jurul orei 21:30, pe fondul unui conflict spontan cauzat de consumul de băuturi alcoolice, inculpatul D.T.-D. din com. Mărunţei, jud. Olt, i-a lovit cu un cuţit, de mai multe ori, pe victimile L.I. şi D.V.(tatăl său), în timp ce se aflau în locuinţa ultimei persoane, din com. Mărunţei, jud. Olt.
În urma loviturilor de cuţit, primite în zona capului, toracelui, spatelui, membrelor inferioare şi superioare victimile L.I. şi D.V. au suferit mai multe leziuni corporale, fiind preluaţi de către ambulanţă şi tansportaţi la SJU Slatina., conform fişelor de constatări preliminare întocmite de către medicul legist din cadrul SJML Olt”, transmite Parchetul Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursa citată mai precizează că agresorul şi-a recunoscut fapta, precizându-le anchetatorilor că motivul pentru care l-a înjunghiat pe tatăl său, a fost că acesta o agresase anterior pe mama sa.
El a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.
„În urma probatoriului administrat, în dimineaţa zilei de 10.03.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul D.T.-D., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 189 alin. 1 lit.f, alin. 2 C.p., cu aplic. art. 199 alin. 1 C.p.
Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 10.03.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt urmează a solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile, propunere admisă de către Tribunalul Olt”, mai precizează procurorii.