Trei copii la spital, după explozia unei petarde pe Esplanada din Slatina

Trei copii au ajuns la spital, duminică seara, după ce au fost răniţi în urma deflagraţiei unei petarde, pe Esplanada din Slatina.


Potrivit poliţiştilor, mai mulți copii ar fi manipulat petarde fără supravegherea unui adult, iar în urma deflagrației trei dintre aceștia ar fi suferit leziuni.

Cei trei copii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru a primi îngrijiri medicale.

O anchetă a fost deschisă de poliţişti, în urma evenimentului.

„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt atrage atenția asupra pericolului extrem pe care îl reprezintă utilizarea materialelor pirotehnice, în special de către minori. 

Facem un apel ferm către cetățeni să respecte legislația privind materialele pirotehnice și să sesizeze orice activitate de comercializare ilegală. 

Reamintim că utilizarea și deținerea materialelor pirotehnice este strict reglementată, iar încălcarea prevederilor legale poate atrage răspunderea penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban