Trei persoane rănite în urma unui accident produs la Mihăești

Trei persoane au ajuns la spital, joi seara, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion, pe drumul județean D 679, în comuna Mihăești, din județul Olt.


Potrivit poliţiştilor, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 30 ani, din comuna Mihăești, județul Olt, și un autocamion condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, trei persoane au ajuns la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.