Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Slatina după ce, noaptea trecută, un adolescent în vârstă de 16 ani s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată, în apropierea Gării.
Adolescentul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri
medicale.
„La data de 2 octombrie
2023, în jurul orei 00:15, polițiștii Postului de Poliție Transporturi
Feroviare Slatina au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o
persoană ar fi căzut de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată,
aparținând Căii Ferate Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Postului de
Poliție Transporturi Feroviare Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea
persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina,
județul Olt, care s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de
cale ferată.
În urma evenimentului, tânărul a fost preluat de către un
echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în
vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Olt.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare
corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor
împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.