Un bărbat a murit, în accidentul produs între Slatina şi Găneasa

Un bărbat a murit în accidentul rutier produs, vineri dimineaţă, pe drumul naţional DN 65, între Slatina şi Găneasa.


 Potrivit primelor informaţii, în accident ar fi implicate un autoturism şi un TIR. Şoferul autoturismului a intrat în stop cardio-respirator.

 La faţa locului au ajuns poliţiştii şi echipajele de salvare de la ISU şi Serviciul de Ambulanţă.

 S-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes, bărbatul fiind declarat decedat.

 Potrivit poliţiştilor, bărbatul era singur în autoturism. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este în continuare blocat pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului.

Poliţiştii au deschis o anchetă, în urma accidentului rutier:

"Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 - European 574, între localitațile Găneasa și Slătioara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", transmite IPJ Olt.